
Spitalul Orășenesc Abrud a anunțat scoaterea la concurs a câte unui post de medic specialist pentru fiecare din următoarele specialități: – pediatrie; – chirurgie generală; – anestezie...

În șapte comune din Alba nu există deloc doctori, iar la secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc Abrud profesează un singur medic, în vârstă de 78...
Condițiile în care fetița de 11 ani din Alba a murit, în data de 5 august, după ce s-a înțepat într-un cui și a fost purtată...
Condițiile de muncă și de plată ale medicilor din România suportă multe îmbunătățiri, iar misiunea MS este să le pună în practică în cel mai scurt...
A da mită în spitale este o practică obişnuită în România. Numai într-un an, la nivel național, pacienții au oferit personalului medical aproximativ 300 de milioane...

Premierul Dacian Cioloș spune că așteaptă implicarea tuturor oamenilor onești care vor ca sistemul de sănătate să se vindece, precizând că a venit vremea ca medicii...

Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: *Serviciul...

La sala de festivități ”Retro” din Cugir a avut loc Simpozionul cu tema”Tratamentul patogenetic în boala venoasă cronică și arteriopatia periferică”, eveniment organizat de medicul chirurg...
Organizația Studenților Mediciniști din Cluj-Napoca (OSM) organizează în 9 aprilie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților conferința ”Medici pentru Tine”, inițiată cu...

Doctorul Gheorghe Mureşan reales în fruntea medicilor dentişti din județul Alba Performanțele obţinute în activitatea desfăşurată în cel de-al doilea mandat pentru medicina stomatologică județeană de...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666