Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la...
Modificarea Legii referendumului, a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu, potrivit unui comunicat publicat sâmbătă seară de Administraţia Prezidenţială. Comunicatul prin care Preşedinţia a anunţat promulgarea...
Legea care prevede reducerea cvorumului la referendum la 30% a fost adoptată marţi de Senat cu 92 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă şi o abţinere. Actul...
Deputatul democrat-liberal Clement Negruț a declarat astăzi, în conferință de presă, că Guvernul Ponta și parlamentarii USL au încălcat Legea Referendumului odată cu aprobarea prelungirii, cu...
Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat, sâmbătă seară, la Neptun, liderul PSD, Liviu Dragnea. „În primul rând, am...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea