Cu ocazia unui control comun efectuat de poliţişti împreună cu specialişti silvici, la două societăți comerciale din Cugir, au fost constatate nereguli pen care au fost aplicate...
Mai multe percheziţii au fost efectuate în această dimineaţă la firme din Alba, Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş unde administratorii sunt suspectaţi că ar fi înregistrat tranzacţii...
Trei clase tip Kronstadt vor fi puse, din toamnă, la dispoziția elevilor din Alba care vor să învețe o meserie și să aibă un loc de...
Asocierea condusă de Grup Corint a câştigat recent o licitaţie pentru lucrările de restaurare/conservare a vestigiilor romane din Piaţa Cetăţii, în faţa unui consorţiu format din...
Prefectul Gheorghe Feneşer a avut recent o întâlnire cu trei dintre cele mai mari societăţi din Alba care se ocupă cu prelucrarea lemnului, cu scopul de...
Mobilizați de noul sistem de învăţământ dual care va fi implementat la Colegiul Tehnic “I.D. Lăzărescu”, reprezentanţii Uzinii Mecanice Cugir, Fabricii de Arme, Sculărieie, SC. Nova...
În perioada 3-7 iunie, inspectorii ITM Alba efectuat controale la 53 de unităţi comerciale din judeţ, la care au constatat 131 nereguli. În domeniul relaţiilor de...
În zilele 31 mai şi 1 iunie, poliţiştii din Cugir au organizat pe raza oraşului o acţiune cu efective mărite ce a avut drept scop menţinerea...
Două firme din Alba au fost amendate de inspectorii ITM pentru că deţineau la muncă persoane angajate fără forme legale. Controalele au avut loc în intervalul...
Cinzeci şi trei de unităţi comerciale, cu un total de 938 de angajaţi, din judeţul Alba au fost verificate săptămâna trecută (13-17 mai 2013) de inspectorii...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea