Directorul adjunct al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Regională și Pescuit (APDRP), albaiulianul Nicolae Popa a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la...
*Cel mai mult a plouat la Mihalţ – 28,5 litri/mp Deşi puţin cam târziu, iată că au venit şi ploile mult aşteptate. După seceta din această...
Tratamente indicate pentru combaterea acestuia Condiţiile climaterice din ultima perioadă pot favoriza apariţia şi evoluţia gândacului lucios al rapiţei, dăunător care poate cauza pierderi importante la...
Culturi distruse de mistreți, de asta au parte localnicii din satul Lăzești, comuna Scărișoara. Munca și investiția lor s-a dus pe apa sâmbetei după ce animalele...
Petre Daea, Ministrul agriculturii, a declarat miercuri la deschiderea târgului ‘Toamna buzoiană” că anul viitor ţara noastră va avea o bancă de gene pentru legumicultură, floricultură,...
Luni, 18 iulie, încep lucrările la Autostrada Sebeș-Turda pe tronsonul II, în zona Aiud-Ciumbrud. Astfel, reprezentanții primăriei municipiului Aiud atenționează deținătorii de culturi de pe traseul...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea