Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare! Iubiţi fii duhovniceşti,...
Lăudat să fie Isus Cristos! Preacucernici Părinţi Preoţi, iubiţii mei credincioşi! În data de 11 octombrie 2011, prin scrisoarea apostolică ”Porta fidei” – ”Poarta credinţei”, Sfântul...
Joi, 20 decembrie 2012, a avut loc la Căminul pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia, tradiţionala serbare de Crăciun în prezenţa viceprimarului municipiului Alba Iulia, Voicu Paul,...
La fel ca în anii precedenţi, Jandarmeria Alba a reuşit să-l întâlnească din nou pe Moş Crăciun şi să-i arate drumul spre Casa de tip familial...
Compania Naţională Poşta Română informează că, în data de 24 decembrie 2012, în mediul urban, oficiile poştale vor fi deschise între orele 8.00 – 14.00, în...
Sâmbătă 15 decembrie începând cu ora 19.00 are loc la Sala Unirii din Alba Iulia concertul celor de la Mr. Bad Guy, în cadrul Festivalului Iernii...
Marți 4 decembrie, poliţiştii din Vadu Moţilor l-au depistat pe raza localităţii Bodeşti, comuna Vadu Moţilor pe G.N.L., de 24 de ani. din comuna Vadu Moţilor,...
Poliţiştii de ordine publică şi rutieră din Cîmpeni împreună cu specialişti aparţinând Ocolului Silvic Valea Arieşului au organizat luni, 3 decembrie, o acţiune ce a vizat...
În noaptea de 28/29 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu specialişti din cadrul I.T.RS.V. Cluj Napoca au...
Vineri seară, la Sala Unirii din Alba Iulia a avut loc un concert de Crăciun, marca Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon. Spectacolul este ultimul din cadrul...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea