România ar urma să primească peste 6.300 de refugiați, potrivit unei noi scheme de cote pentru țările membre stabilită de Comisia Europeană (CE). Conform propunerii precedente...
Comisia Europeană a decis ridicarea întreruperilor de plăți și a presuspendării pentru Programul Operațional Resurse Umane 2007-2013 în România, a anunțat miercuri, 3 septembrie ministrul fondurilor...
Ministerul Transporturilor a elaborat, la solicitarea Comisiei Europene, un proiect de Hotărâre de Guvern privind înființarea Agenţiei de Investigare Feroviară Română, prin reorganizarea Autorităţii Feroviare Române....
România a primit luni undă verde de la Comisia Europeană pentru Noul Cod Fiscal, însă președintele Klaus Iohannis încă nu l-a promulgat. În cadrul reuniunii Consiliului...
Vești bune de la Comisia Europeană pentru utilizatorii serviciului de roaming, care anunță ca s-a ajuns la un acord preliminar referitor la eliminarea tarifelor de roaming...
Oameni generoși cu sprijinul unor instituții sar în apărarea necuvântătoarelor ce nu se pot apăra de apetitul braconierilor de a ucide fără sens. Proiectul LIFE Connect...
Bisericile, mânăstirile și parohiile care au obținut până anul trecut subvenții APIA pentru suprafețele de teren pe care le au în proprietate sunt acum în situația...
Comisia Europeană a aprobat noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală al României (PNDR) pentru perioada 2014 – 2020, decizie în urma căreia România poate lansa toate...
Eurodeputatul Victor Negrescu spune că UE este pregătită pentru a avea mai mulți specialiști români. Comisia Europeană va lucra, potrivit unui comunicat de presă, pentru a...
Comisia Europeană analizeaza recentele proiecte ale Guvernului Ponta privind suspendarea si restrictionarea exporturilor de lemn si va lua masuri potrivite, daca va constata incalcari ale legislatiei...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea