Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care ajutoarele sociale vor crește, spre bucuria beneficiarilor. Ajutorul social este un venit pentru cetățeni, din partea statului, în...
Sprijin financiar în valoare de 50.000 de lei pentru Clubul Universitatea din Alba Iulia, secțiunea tenis: Proiectul, pe masa consilierilor locali Clubul Sportiv Universitatea din Alba...
În vederea reducerii numărului de comunităţi marginalizate, aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, Primăria Municipiului Alba Iulia vizează un acord de colaborare cu Liceul...
Românii vor plăti mai puțin pentru încălzirea locuinței, în urma reducerii taxei pe valoarea adăugată, conform unei noi măsuri aflate într-o lege publicată recent în Monitorul...
Bani de la Ministerul Dezvoltării, pentru 7 investiții realizate în Alba, prin PNDL *O altă tranșă va fi plătită până în 20 iulie, iar următoarele deconturi,...
La finalul lunii iunie, deputații au adoptat propunerea legislativă conform căreia valoarea indicatorului social de referință va fi actualizat, din oficiu, în fiecare an, la data...
Începând de marți, timp de douăzeci și două de zile calendaristice de la demararea înscrierilor, persoanele juridice și persoanele fizice active în domeniul HoReCa vor putea...
În cursul zilei de 15.06.2021, în timp ce se aflau la misiunea de menținere a ordinii și siguranței publice, în zona adiacentă Liceului Tehnologic ,,Alexandru Domșa’’...
În fiecare an la data de 16 iunie, este marcată Ziua internaţională a remiterilor familiale („International Day of Family Remittances”), pentru a recunoaşte contribuţia financiară semnificativă...
Pe autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 1, asfaltatorii români au turnat asfalt zi și noapte, dar primesc banii cu… pipeta! După ce s-au mobilizat exemplar și au...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea