Tot ce părea de domeniul fantasticului în trecut, iată că vor deveni lucruri reale în 2015. De la căciuli muzicale până la tricouri care vor monitoriza...
Deputatul PNL de Alba, Dan Simedru, a susținut, atât în cadrul Comisiilor reunite de Transport ale Camerei Deputaților și Senatului, cât și în plenul Parlamentului, un...
După succesul înregistrat anul acesta, când la startul primei ediție a competiției s-au aliniat aproximativ 600 de participanți, Consiliul Județean Alba, Primăria Alba Iulia și Asociația...
Robbie Williams va susține anul viitor un concert în România, a declarat vineri Sorina Burlacu, proprietarul companiei Events, la emisiunea ZF LIVE, scrie Ziarul Financiar. Show-ul...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat admis nu mai puțin de 93 de martori în dosarul penal în care fostul procuror şef al DIICOT...
Ministerul Sănătății anunță că Programul național gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin, ce se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25...
În ședința extraordinară de consiliu local desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, cei 14 consilieri locali din Câmpeni rămași în urma demisiei lui Dragomir Morcan, numit manager...
Din 2015, probabil din luna februarie, niciun serviciu medical nu va mai fi validat decât prin card, a anunţat, luni, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, citat de...
Vești foarte bune pentru angajații Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA). Începând cu anul 2015, salariații instituției aflate în subordinea Ministerului Agriculturii vor beneficia...
Potrivit proiectului Bugetului de Stat pe 2015, judeţul Alba va primi mai mulți bani decât în 2014. Sunt prevăzute sume considerabil mai mari, atât pentru echilibrarea...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea