SVSU Sebeș cere localnicilor să securizeze fântânile și puțurile pentru a preveni incidentele
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Sebeş informează cetăţenii cu privire la importanţa respectării măsurilor de siguranţă de către proprietarii fântânilor sau puţurilor individuale de apă, în vederea prevenirii oricăror evenimente nedorite.
În ultima perioadă, la nivel naţional, s-au înregistrat numeroase cazuri în care au fost necesare intervenţii pentru salvarea unor persoane, preponderent copii, care au căzut în puţuri sau fântâni.
Luând în calcul toate implicaţiile care pot genera acest tip de situaţii, rugăm populaţia să aibă în vedere măsurile de siguranţă ce se impun pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti, pagubele materiale, precum şi costurile semnificative pe care le pot avea astfel de intervenţii. Subliniem faptul că principala măsură de prevedere o reprezintă securizarea fântânilor şi puţurilor.
Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare
Primăria Municipiului Sebeş
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
