Rămâi conectat

Actualitate

Susţinerea proiectelor culturale – prioritate pentru Comitetul de Iniţiativă „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană”

Publicat

în

Comitetul de Iniţiativă „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” a luat decizia, chiar la prima şedinţă de constituire din 25 septembrie 2011, de a susţine şi de intra în dialog permanent cu Consiliul Judeţean Alba pentru proiectele culturale pe care acesta le gestionează.
Participanţii în prima reuniune a Comitetului au apreciat drept crucială construirea Teatrului din Alba Iulia, ca punct de reper şi de închegare a tuturor manifestărilor culturale din oraş. Ei au declarat că sprijină în totalitate acest proiect şi îşi asumă, atât individual, cât şi în echipă, să facă orice efort – de lobby, administrativ, economic, politic – care să ducă la definitivarea teatrului şi chiar la grăbirea construcţiei lui.
De asemenea, membrii noului Comitet au salutat iniţiativele Consiliului Judeţean care deschid drumul unei vieţii culturale mai bogate în Alba Iulia. Totodată a fost apreciată nevoia de colaborare între autorităţi şi elitele culturale pentru a oferi treptat ceea ce s-ar putea numi o „educaţie” artistică a publicului albaiulian. Prezenţa activă şi interesată a cetăţenilor Alba Iuliei e necesară şi dorită, dincolo de o simplă susţinere declarativă.
De aceea, Consiliul Judeţean este văzut ca un partener permanent de dialog al Comitetului de Iniţiativă şi către el se vor îndrepta în timp, probabil, mai multe propuneri pe care autoritatea judeţeană ar trebui să le sprijine pentru a face posibil marele proiect din 2020.
S-a menţionat de către mai mulţi dintre cei prezenţi ideea de a face cât mai multe propuneri de evenimente culturale care să anime atât oraşul cât şi Cetatea. I-am cerut părerea pe acest subiect lui Florin Roman, promotor al iniţiativei „Alba Iulia 2020”, cel care a susţinut şi în trecut necesitatea unui mare festival cu care să se identifice oraşul până la momentul 2016 al desemnării Capitalei Culturale 2020. „Sunt mai multe idei. Eu am fost şi sunt susţinătorul ideii unui festival cultural internaţional, «Serbările vechii capitale». De asemenea, am spus-o şi acum, trebuie să avem ca public tinerii şi să promovăm forme de manifestare artistică şi culturală moderne, provocatoare, în spaţii neconvenţionale. Cetatea Alba Iulia trebuie să devină mai mult decât „piatră seacă”, trebuie să prindă viaţă şi culoare, iar asta o vor face cel mai bine tinerii veniţi de pretutindeni”.
Cu certitudine, noul Comitet a lansat deja o mulţime de idei şi a reunit oameni importanţi din Alba Iulia. Rămâne să vedem cât şi în ce măsură reuşim cu toţii, şi noi publicul, şi iniţiatorii, şi autorităţile, să ne ridicăm la nivelul unei idei atât de generoase precum transformarea Alba Iuliei în Capitală Culturală Europeană.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Angajații români pot verifica dacă angajatorul le-a plătit contribuţiile sau ce vechime au în muncă: Legea, promlgată de președinte

Publicat

în

Angajații români pot verifica dacă angajatorul le-a plătit contribuţiile sau ce vechime au în muncă: Legea, promlgată de președinte

Proiectul de lege prin care angajaţii din România şi foştii salariaţi vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL), a fost promulgat, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit legii, angajaţii vor putea vedea, oricând, informaţiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. Guvernul are la dispoziţie 60 de zile să implementeze modificările aduse legii, conform reporterului Observator Larisa Bernaschi.

De asemenea, în Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări.

Elit - Gustul Desăvârșit

Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, modifică şi completează art. 34 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003). Informaţiile din Registrul vor putea fi vizualizate, descărcate şi tipărite, fiind totodată posibilă generarea online şi descărcarea unui extras din Registru.
Proiectul elimină cozile şi drumurile inutile

„Proiectul adoptat astăzi, iniţiat de mine în 2021, aduce normalitatea în România, oferind angajaţilor posibilitatea de a accesa online datele din Registrul de evidenţă a salariaţilor. Vor avea, astfel, dovada vechimii în muncă, iar în acelaşi timp vor putea să se asigure că le-au fost plătite de către angajator toate contribuţiile. Practic, proiectul repară o rotiţă defectă de pe piaţa muncii. În prezent, pentru a obţine dovada vechimii în muncă, salariaţii fie trebuie să facă drumuri la inspectoratele teritoriale de muncă – ceea ce înseamnă stat la cozi, numere de înregistrare, timp pierdut şi drumuri inutile -, fie apelează la foştii angajatori.

Proiectul elimină toate aceste probleme, oferindu-le acces online, în doar câteva click-uri. Sper doar ca Executivul, în sarcina căruia pică implementarea sistemului pentru accesul online, să nu tărăgăneze procedura şi să dea dovadă de respect faţă de cetăţeni. Mai ales că există fonduri europene prin PNRR pentru a realiza acest proiect”, a declarat Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor.

La ce date vor avea acces angajaţii în REVISAL

Pe de o parte, în Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări.

Pe de altă parte, Revisal va fi accesibil online pentru salariaţi şi foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Informaţiile din Registrul vor putea fi vizualizate, descărcate şi tipărite, fiind totodată posibilă generarea online şi descărcarea unui extras din Registru.

De asemenea, vechimea în muncă şi/sau în specialitate va putea fi dovedită şi cu extrasul generat online, document cu putere juridică.

”Odată promulgată legea de către preşedintele Klaus Iohannis, Guvernul va trebui să adopte o hotărâre de guvern, în termen de 60 de zile, prin care să stabilească procedura de acces online în Revisal, modalitatea de generare şi descărcare a extrasului, precum şi condiţiile în care prin extras se va putea dovedi vechimea în muncă şi/sau în specialitate”, mai precizează USR.

Sursa: observatornews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Românul suspect de variola maimuței, din Grecia, are varicelă. A fost transferat la un spital din Atena, împreună cu iubita lui

Publicat

în

Românul suspect de variola maimuței, din Grecia, are varicelă. A fost transferat la un spital din Atena, împreună cu iubita lui

Primul caz de variola maimuței a fost anunțat de către Grecia, în cursul zilei de sâmbătă, la un turist român, de 29 de ani, care a călătorit în vacanță din Marea Britanie în Kefalonia, împreună cu iubita lui. În urma testelor, rezultatul acestora a arătat că acesta are varicelă, nu variola maimuței, arată un comunicat al Ministerului Sănătății de la Atena.

Inițial, pacientul a fost prezentat drept un turist britanic. Televiziunea SKAI a anunțat însă că este vorba despre un român în vârstă de 29 de ani, care a călătorit din Marea Britanie.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Într-o examinare de laborator a unei probe din cazul suspect al bărbatului care este tratat la Spitalul Attikon, nu a fost detectat niciun virus de variola maimuței, în timp ce proba a fost pozitivă la două teste repetate pentru virusul varicelei.”, a anunțat Ministerul elen al Greciei, care precizează că erupțiile cutanate care au apărut pe corpul pacientului sunt din cauza varicelei.

Atât românul, cât și iubita lui, care e suspectă asimptomatică, sunt tratați în camere cu presiune negativă la spitalul din Atena.

Cei doi au fost aduși sâmbătă seara târziu din Kefalonia, în camere barice, izolați, cu un avion, și internați la Attikon.

Potrivit Ministerului Sănătății din Grecia, examinările testelor românului au fost efectuate la Laboratorul de Referință (Laboratorul de Microbiologie, Școala de Medicină AUTh) pentru Variolă și la Laboratorul de Microbiologie al Spitalului Attikon.

„Virusul varicela, deși conține variola sintetică, este diferit de virusurile care provoacă variola sau variola maimuței. Există o legătură între simptome și apariția leziunilor cutanate cauzate de varicelă și variolă, sau variola maimuței.”, mai precizează autoritățile elene.

„Variola a fost eradicată din rândul populației umane din 1980, în timp ce varicela este o boală comună care provoacă aproximativ 4 milioane de infecții la copii. Există un vaccin disponibil pentru varicelă și provoacă o boală mai ușoară decât variola.”, mai spune sursa citată.

Sursa: libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Vești proaste pentru românii cu credite. Indicele ROBOR va continua să crească până la finalul anului

Publicat

în

Vești proaste pentru românii cu credite. Indicele ROBOR va continua să crească până la finalul anului

Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională, a declarat faptul că dobânzile la credite vor continua să crească. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, o să continue să crească până la sfârșitul anului.

„Sigur că vor crește, pentru că dacă ne uităm numai la când a început războiul, din 24 februarie și până vineri, când avem ultima rată calculată, nu a fost zi de la Dumnezeu în care ROBOR să nu crească. Zi de zi, fără nicio excepție. Va crește în continuare tot așa”, a spus Vasilescu, la Antena 3, întrebat ce se va întâmpla cu dobânzile la credite, până la finalul acestui an.

Elit - Gustul Desăvârșit

Totodată, Vasilescu consideră că soluția mutării de la ROBOR la indicele IRCC nu e una perfectă.

„Trebuie să te gândești foarte bine când faci un asemenea gest dacă îl faci numai pentru că poți să îl faci sau îl faci pentru că ești strâns cu ușa. Riscurile sunt foarte mari – în primul rând, dacă ne uităm pe tabelul de vineri al creșterii ROBOR-ului vom vedea că de la ratele peste noapte care sunt de 3,84, mergem în continuare la rata pe 3 luni cu creștere la 5,71 și la rata pe 12 luni cu 6,11 – asta arată că dobânzile sunt în creștere. Și în România, și în China, spune Vasilescu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare