Suntem tot mai aproape de spațiul Schengen! Premierul Ludovic Orban a făcut anunțul: „România este pe deplin pregătită”
Suntem tot mai aproape de spațiul Schengen! Premierul Ludovic Orban a făcut anunțul: „România este pe deplin pregătită”
În cadrul unei întâlniri avute ieri cu prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, premierul desemnat, Ludovic Orban, a reiterat obiectivul României de finalizare a procesului de aderare la Spațiul Schengen.
„Dialogul dintre cei doi înalţi demnitari a reliefat perspectivele promiţătoare ale cooperării dintre România şi Olanda, în contextul aniversar al relaţiei bilaterale – anul acesta celebrându-se 140 de ani de la stabilirea legăturilor diplomatice -, cu accent pe dinamica relaţiilor economice, inclusiv a schimburilor economice bilaterale şi a investiţiilor olandeze în România.
Premierul Orban a pledat pentru creşterea investiţiilor olandeze în România, prezentând amplu oportunităţile oferite de economia românească”, se precizează într-un comunicat citat de Agerpres.
Cu privire la cooperarea la nivel european, sursa citată menţionează că prim-ministrul român a evidenţiat oportunitatea intensificării dialogului dintre cele două state pe diverse dosare europene de interes comun, abordare agreată de omologul olandez.
„Totodată, prim-ministrul Orban a evidenţiat obiectivul legitim al României de finalizare a procesului de aderare la spaţiul Schengen, pentru care România este deplin pregătită”, se arată în comunicatul Guvernului.
De asemenea, premierul României a exprimat susţinerea pentru politica de lărgire a UE, inclusiv în ceea ce priveşte deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Republica Macedonia de Nord.
Surse: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]