Sufocați de căldură, ne gândim la primii fulgi de nea. Când apare zăpada, conform informațiilor venite de la Administrația Națională de Meteorologie
Toamna debutează cu zile relativ calde, temperaturile încadrându-se în limitele normale pentru această perioadă din an. Conform informațiilor oferite de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), ne vom putea aștepta la primii fulgi de nea în a doua decadă a lunii noiembrie.
Luna septembrie aduce chiar valori ușor mai ridicate decât media înregistrată de-a lungul timpului, mai ales în partea de sud a țării. În celelalte regiuni, valorile termice vor fi normale pentru această perioadă.
În ceea ce ce privește precipitațiile, acestea se vor încadra, la rândul lor, în limite normale. Sfârșitul lunii septembrie aduce valori maxime și minime care se vor încadra între 19 și 6 grade C, dar și averse de ploaie.
Și luna octombrie va fi o lună caldă, ne anunță meteorologii, temperaturile încadrându-se între 23 de grade și 3 grade Celsius. Precipitațiile vor fi slabe, însă – după jumătatea lui octombrie – vremea se va răci accentuat.
Luna noiembrie va înregistra temperaturi cuprinse între 13 și 3 grade C. Cerul va fi predominant noros pe tot parcursul lunii, iar începând cu mijlocul lunii noiembrie vom înregistra chiar și minime de 0 grade C.
Precipitațiile vor fi bogate și ne putem aștepta, având în vedere temperaturile scăzute, la prima ninsoare din anul 2019, potrivit ANM.
sursa: evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
