Studenţii vaccinaţi anti-COVID vor avea prioritate la cazarea în cămine
Studenţii vaccinaţi anti-COVID vor avea prioritate la cazarea în cămine
Noi beneficii pentru studenții imunizați anti-COVID. Ei vor avea prioritate la cazare în cămine, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vineri, la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Agronomie, precizând că această prevedere a fost solicitată de universităţi şi că va fi inclusă în ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii.
„Peste 80% dintre studenţii cazaţi acum sunt vaccinaţi şi le mulţumesc pentru înţelegerea importanţei vaccinării. (…) Fiind printre universităţile care au o capacitate de cazare mare, pentru cei aproape 12.000 de studenţi ai universităţii în total există aproape 4.000 de locuri de cazare. Ne-am putut permite separat să îi cazăm şi pe cei care încă nu au decis să se vaccineze, dar sunt convins că se vor vaccina în scurt timp. Este vorba de mai puţin de 20%.
Ordinul comun de ministru care va fi semnat în această după-amiază – de îndată ce în şedinţa de guvern prin care miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii vor fi abilitaţi pentru semnarea acestui ordin comun – va avea o prevedere clară, la cererea tuturor universităţilor din România, prioritatea la cazare în căminele din campusurile studenţeşti pentru studenţii vaccinaţi, pentru posesorii certificatului verde – pentru cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. În acest fel ne vom putea apropia de normalitate şi în mediul universitar”, a afirmat ministrul Educaţiei.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]