Străinii au CUMPĂRAT Termocentrala Mintia: Despre ce firmă este vorba și câți bani a achitat până acum
Străinii au CUMPĂRAT Termocentrala Mintia: Despre ce firmă este vorba și câți bani a achitat până acum
Compania Mass Global Energy a devenit proprietarul Termocentralei Mintia, după ce achitat, marţi, contravaloarea în lei a sumei de 91,2 milioane de euro, transmite News.ro, care citează un comunicat al companiei de insolvență Expert Insolvență SRL.
Mass Global Energy face parte din Mass Group Holding – un grup industrial din Kurdistanul irakian, înregistrat în Insulele Cayman, cu sediul în Aman (Iordania), condus de președintele Ahmad Ismail Saleh.
Termocentrala Mintia a aparţinut Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, care, aflată în procedură de insolvenţă, a valorificat-o în cadrul unei licitaţii publice din data de 26 august 2022.
Tranzacţia în valoare totală de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA, a fost achitată în două tranşe, respectiv 10 milioane euro la înscrierea la licitaţia publică şi 81 milioane euro la 27 decembrie 2022, după ce condiţiile solicitate de cumpărător au fost îndeplinite de către CNTEE Transelectrica SA şi SNTGN Transgaz SA.
Ministerul Energiei, în calitate de acţionar, a impus câteva condiţii investitorului cu scopul de a relansa producţia de energie în Mintia. Acesta are obligaţia ca, până la 31 decembrie 2026, să finalizeze investiţia de realizare a unei capacităţi energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MW, din care minimum 800 MW în bandă pe gaz şi energie regenerabilă.
La licitația publică din 26.08.2022 s-a înscris şi participat un singur ofertant, societatea Mass Global Energy Rom.
Potrivit art. 158 din Legea 85/2014, după achitarea preţului în integralitate, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare între Complexul Energetic Hunedoara SA, şi cumpărător.
Aceasta a fost cea de-a patra licitaţie de valorificare a centralei termoelectrice Mintia, valorificarea efectuându-se la preţul de pornire, respectiv valoarea 91.236.832, Euro, respectiv 100% din valoarea de piaţă stabilită de evaluatorul autorizat desemnat de creditori în cadrul procedurii de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

