Politică Administrație

Standul expoziţional al României a fost amenajat la Bruxelles. Daniel Breaz: Este o imensă onoare pentru cultura românească

Ioana Oprean

Publicat

în

România exercită, timp de șase luni, începând cu data de 1 ianuarie 2019, Președinția Rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Manifestările culturale organizate cu această ocazie vor urmări promovarea bogăției moștenirii culturale, țările Uniunii Europene fiind legate atât de o istorie cât și de un sentiment de apartenență la un spațiu cultural comun, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Culturii.

„Arhitectura este sculptură locuită” spunea Constantin Brâncuşi, această frază reprezentând motto-ul expoziţiei organizate de România, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, în sala Atrium a clădirii Justus Lipsius a Consiliului Uniunii Europene.

Standul expoziţional al României a fost amenajat zilele acestea și este o reprezentare a unei secţiuni din ansamblul de la Târgu Jiu al lui Constantin Brâncuși, respectiv Masa Tăcerii. Acesta sugerează un spațiu de locuire urban, imaginar sau academic – Biblioteca, fiind subliniat, astfel, dialogul dintre diversele tipuri de locuire și diferitele genuri culturale. În interiorul standului vor fi corpuri de bibliotecă cu cărți ale autorilor români traduse în limbi de circulație internaţională.

„România va prezenta în Atrium un fragment din patrimoniul său cultural, integrat în spaţiul universal al culturii europene. Suntem gata să obținem rezultate concrete în cadrul Președinției rotative, în interesul cetățenilor europeni. Este o imensă onoare pentru cultura românească să aibă ocazia de a se manifesta în inima instituțională a Europei”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult