Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Spectacole și expoziții de Ziua Națională a României, organizate de Asociaţia Românilor din Italia, la Roma

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Asociaţia Românilor din Italia (ARI) urmează tradiţia sărbătorind şi în acest an Ziua Naţională a României, pentru toţi românii care din diferite motive nu pot fi alături de cei dragi de acasă, pentru a le da prilejul de a se bucura şi a retrăi, chiar şi printre străini, bucuria de a fi român.

Evenimentul la care vor participa autorităţile locale (primăria oraşului Roma, pe teritoriul căruia se va organiza spectacolul) şi reprezentanţii ambasadei României, este și o ocazie de promovare a imaginii României şi de consolidare a relaţiilor dintre ţări.

1 Decembrie, ziua care marchează făurirea Statului Naţional Român modern, reprezintă pentru toţi românii triumful idealului naţional, încununarea victorioasă a unui lung şir de lupte şi sacrificii. Românii sărbătoresc cu mândrie în fiecare an această zi specială din istoria neamului românesc. Oriunde s-ar afla, în ţara mamă sau peste hotare, românii participă la afirmarea identităţii naţionale romaneşti, prin diverse iniţiative (spectacole, manifestări, etc.) în cadrul cărora se promovează cultura şi tradiţia românească”, spune Eugen Terteleac, președintele ARI.

Pentru desfăşurarea Zilei Naţionale la Roma, ARI a ales ca locaţie Teatrul Tendastrisce – cea mai importantă locaţie din punct de vedere strategic, situată într-o zonă binecunoscută comunităţii. Este cea mai mare locaţie care poate găzdui un astfel de eveniment, având o capacitate de până la 7.000 spectatori.

“Ĩmpreunã pentru a ne cunoaşte mai bine la Ziua Naţionalã a României 2012” va include, în zilele de 1 și 2 decembrie a.c., spectacole de muzică populară, colinde, muzică folk, muzică uşoară, dansuri populare, expoziţii de obiecte de artizanat specific românesc: sculpturi, picturi, icoane, îmbrăcăminte, produse artizanale locale.

Evenimentul va fi dedicat în totalitate prezentării culturii şi tradiţiilor româneşti. Invitaţia de a participa la această sărbătoare, pentru cetăţenii italieni, s-a făcut în ideea unei mai bune cunoaşteri şi apropieri între cele două popoare care oricum se regăsesc trăind împreună de mulţi ani (românii, ca număr, sunt prima comunitate de străini din Italia).

Asociaţia Românilor din Italia este zilnic în contact cu românii care se găsesc actualmente pe teritoriul Italiei, în special cu cei din regiunea Lazio. Din păcate mulţi dintre cei care au plecat de acasă cu visul unei realizări profesionale sau a unui trai mai bun pentru ei şi familiile lor au descoperit, odată ajunşi aici că “drumul străinătăţii” este unul destul de spinos, cu multe dificultăţi şi sacrificii la care nici măcar nu se gândeau. Dificultăţile nu sunt numai materiale. Românii emigraţi suferă o înstrăinare dureroasă, chiar atunci când condiţiile economice sunt bune. Integrarea românilor în Italia nu trebuie să devină asimilare. Există familli româneşti integrate în totalitate în societatea italiană sau familii mixte româno-italiene, a căror copii devin cetăţeni italieni prin lege şi care riscă, astfel, să-şi piardă identitatea românească. Foarte mulţi români nu numai că se integrează, dar uită cine sunt, de unde vin neamul şi strămoşii lor, îşi uită identitatea, ceea ce este o pierdere pentru poporul român şi pentru statul Român. Scopul manifestării pe care o vom organiza cu ocazia acestei sărbători este de a arăta românilor că te poţi integra foarte bine în societatea italiană sau în oricare altă societate, având o personalitate şi identitate proprie. Una nu o exclude pe cealaltă. Fiecare român trebuie să aducă o contribuţie la societatea în care trăieşte, specifică identităţii sale. Suntem români, deci avem o cultură românească pe care trebuie să o cultivăm în continuare. În acelaşi timp, considerăm că evenimentul pe care il vom organiza va favoriza o mai bună cunoaştere a obiceiurilor, tradițiilor și istoriei României de către cetățenii italieni și vor contribui nemijlocit la promovarea imaginii României în Italia, în Europa”, a declarat președintele ARI.

Cu această ocazie se va organiza prima ediţie a Târgului România – Italia: o întâlnire între producătorii de bunuri şi servicii din România interesaţi să intre pe piaţa din Italia, pe segmentul consumatorilor din comunitatea românească, dar şi a comercianţilor şi consumatorilor italieni interesaţi de produse de calitate din România. La întâlnire sunt invitaţi să participe expozanţi din România, în principal producătorii de produse tradiţionale, bio şi eco, care au ocazia să se prezinte comercianţilor en gros şi en detail români, asociaţiilor de comercianţi din zona Roma şi consumatorilor din comunitatea românească.

Comunitatea românească din Italia este estimată oficial la circa un milion de persoane, emigraţi în general recent, care doresc să consume produse româneşti conform obiceiurilor alimentare sau cu ocazia unor momente festive, când se manifestă patriotismul alimentar românesc.

Potrivit președintelui ARI, până acum în Italia au ajuns în special produse de slabă calitate, aduse aici conform unui singur criteriu: preţul cât mai mic. Există piaţă pentru produsele româneşti de calitate, cu un bun raport calitate/preţ, nu numai pentru consumatorii din comunitatea românească, dar şi pentru italieni.

O altă categorie de expozanţi la Târgul România – Italia va fi reprezentată de furnizori de servicii orientate către comunitatea românească: telefonie, transport aerian, transport rutier de persoane, colete şi mărfuri, servicii bancare, transfer de bani, servicii medicale, asigurări, etc.

În cadrul Târgului va fi prezentat și un maraton de film românesc – două zile de proiecţii cu filme importante din istoria cinematografului autohton: “Dacii “ – 1966, “Columna” – 1968, “Mihai Viteazul” – 1970, “Cu mâinile curate” – 1972, “Nemuritorii” – 1974, “Un comisar acuză “ – 1974, “Revanşa” – 1978, “Drumul oaselor “ – 1980, “Francois Villon, poetul vagabond “ – 1987, “Porţile albastre ale oraşului” – 1975, “Dumbrava Minunată” – 1980, “Veronica” – 1968, “Vlad Ţepeş” – 1978, “Ştefan cel Mare” – 1974, “Mircea cel Bătrân” – 1989, “Fraţii Jderi” – 1974, “Haiducii lui Şaptecai” – 1970, “O Scrisoare Pierdută” – 1953, “Amintiri din copilărie“ – 1964, “Nea Mărin Miliardar” – 1979.

Potrivit președintelui ARI, la eveniment și-au anunțat participarea reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerul Muncii și Ministerului Agriculturii.

Din partea acestor instituții am primit un răspuns diplomatic și politicos. Sperăm deci că va fi și o participare concretă și nu doar vorbe, așa cum se întâmplă în ultimii 20 de ani. Din păcate am remarcat că de prea multe ori diaspora este băgată în seamă doar în preajma alegerilor. Sperăm ca actuala putere să fie sensibilă la capacitățile diasporei, atât electorale cât și economice”, a mai spus Eugen Terteleac.

FOTO: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea