Actualitate

Şomerii aiudeni calificaţi gratuit în turism

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Azi, 7 octombrie, la ora 12.00, Primăria municipiului Aiud este gazda seminarului de prezentare a proiectului „Măsuri integrate în domeniul turismului” ce îşi propune creşterea şanselor de integrare pe piaţa muncii a persoanelor fără ocupaţie sau care se află în căutarea unui loc de muncă. Şomerilor din Aiud li se oferă în acest fel şansa de a se perfecţiona în domeniul turismului şi al dezvoltării antreprenoriale, proiect care beneficiază de sprijinul primarului Horaţiu Josan.
Pe lângă cursurile gratuite de calificare în profesii precum agent de turism, ghid de turism, recepţioner şi lucrător în pensiune, proiectul oferă şi alte facilităţi, susţine Ada Rus, purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud. Pentru participarea la cursuri, pe durata întregii perioade a calificării se acordă o subvenţie în valoare de 400 lei şi suma de 100 lei pentru transport. Nu în ultimul rând, se vor acorda premii în sumă totală de 150.000 lei pentru 50 la sută dintre cursanţi, mai exact pentru cei care se vor remarca prin prezenţa la cursuri, activitatea în cadrul acestora şi rezultatele obţinute la testări. Totodată, se oferă şi sprijin în căutarea unui loc de muncă, prin intermediul unei burse electronice, dezvoltată în cadrul proiectului, dar şi consiliere în vederea găsirii unui loc de muncă. Aiudenii sunt aşteptaţi azi, la ora 12.00, la sediul primăriei, cu actul de identitate în original şi în copie.
„Problema lipsei locurilor de muncă e actuală, din păcate, iar situaţia economică din România favorizează acutizarea ei. În calitate de primar al Aiudului şi ţinând cont de promisiunea pe care am făcut-o în sensul sprijinirii creării locurilor de muncă, mi se pare mai mult decât firesc să sprijin personal acest proiect, după cum am susţinut şi oricare alte demersuri care aveau acelaşi scop. Oferta lansată e mai mult decât interesantă şi sper să participe cât mai mulţi cetăţeni la seminarul care are loc azi, la primărie”, a declarat primarul Horaţiu Josan.

Petrecerea Divorțaților

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult