Șoferița care era să omoare un polițist: ”Nu am oprit la semnalul polițistului pentru că mă grăbeam să ajung la București”
Într-o postare publicată pe un site de socializare din mediul online, Sindicatul Europol a oferit câteva detalii în cazul șoferiței a cărei comportament criminal aproape că a provocat un deces al unui polițist, în Buzău.
,,Șoferița care a vrut să omoare un polițist ”Nu am oprit la semnalul polițistului pentru că mă grăbeam să ajung la București”
Șoferița din Buzău, care în mod intenționat a vrut să-l omoare pe colegul nostru din cadrul Biroului Poliției Rutiere Buzău a fost arestată pentru 30 de zile. Pe imaginile de pe camera de supraveghere se vede în mod clar cum colegul nostru pornise cu motocicleta în urmărirea acesteia, după ce sesizase nereguli cu privire la autoturismul condus, defecțiuni la sistemul de semnalizare-iluminare, acesta atenționând-o prin folosirea semnalelor acustice, pentru a opri pe dreapta.
Aceasta a ignorat total indicațiile colegului nostru, ba mai mult, a trecut de două semafoare pe culoarea roșie, iar când acesta a trecut în dreptul autoturismului cu semnale acustice și luminoase pentru a o determina să oprească, aceasta a virat cu vădită intenție stânga pentru a-l acroșa. După impact, motocicleta s-a izbit de un taxi și a luat foc, iar polițistul a fost aruncat câțiva metri pe asfalt.
În mod halucinant, șoferița a declarat că se grăbea pentru că trebuia să ajungă urgent la București și nu a considerat că e necesar să oprească la semnalul polițistului. Cam acesta este respectul unor participanți la trafic față de ceilalți și mai ales față de colegii noștri din cadrul Birourilor Poliției Rutiere.
Nu a contat că a pus în pericol viața colegului nostru, care astăzi putea fi doar o amintire, ci a contat faptul că se grăbea să ajungă în capitală. Probabil în următoarele 30 zile de arest preventiv va avea suficient timp să se gândească la faptul că teribilismul ei se putea transforma într-o tragedie.
P. S. Pentru cei care cred că meseria de polițist nu e una de risc, aceasta e cea mai clară dovadă.”
Foto: Sindicatul Europol
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]