Șoferi beți și fără permis pe drumurile din Alba: Un srilankez și un francez alcoolizați la volan, printre cei depistați de polițiști
Drumurile din județul Alba au fost pline, în cursul weekend-ului, de șoferi inconștienți, care erau la volanul autoturismelor fără să posede un permis de conducere, sau sub influența alcoolului.
La data de 8 august 2021, în jurul orei 04,30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au depistat un bărbat de 36 de ani, cetățean srilankez, cu domiciliul în comuna Ciugud, județul Alba, care conducea o autoutilitară, pe Calea Moților din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de acesta, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie cercetat sub măsura preventivă a controlului judiciar.
La data de 7 august 2021, în jurul orei 18.50, polițiștii din Alba Iulia au depistat un bărbat, de 73 de ani, cetățean francez, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Regimentul V Vânători, din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 8 august 2021, în jurul orei 22,00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au depistat un bărbat de 34 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Blaj, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 8 august 2021, în jurul orei 17,00, polițiștii rutieri din Sebeș, în timp ce acționau pe DN 67 C, pe raza comunei Sebeșel, au oprit un autoturism care circula cu viteză peste limita legală și era condus de un bărbat, de 33 de ani, din Sebeș.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]