Social-democraţii parafează vineri unificarea Opoziţiei
La finele acestei săptămâni, vineri, 4 februarie, va avea loc la Bucureşti Comitetul executiv al PSD, iar sâmbătă va fi organizat Consiliul Naţional al PSD, la care din judeţul nostru vor participa 18 delegaţi, ne-a declarat Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba. De curând, la Bistriţa Năsăud s-au reunit reprezentanţii a 16 organizaţii PSD din Ardeal şi Banat, care au votat în unanimitate alianţa cu PNL şi PC. Această temă se va afla pe ordinea de zi a reuniunilor social-democraţilor de la sfârşitul acestei săptămâni, urmând ca celelalte aspecte legate de alianţă să fie discutate ulterior. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]
VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”
Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]