Șoc pentru studenți! Burse doar pentru cei aflați pe locurile bugetate, exclusiv pe perioada cursurilor
Șoc pentru studenți! Burse doar pentru cei aflați pe locurile bugetate și doar pe perioada activităților didactice
Studenții din România au primit o lovitură dură! Bursele se vor acorda doar pe perioada cursurilor, examenelor sau a altor activități didactice. Practic, pe durata vacanțelor, conturile studenților vor fi pe 0.
Înainte de aceste noi criterii, studenții care aveau rezultate bune, indiferent dacă erau pe locurile bugetate sau pe cele cu taxă, primeau burse, inclusiv pe timpul vacanței de vară sau a celor de peste an.
Acordarea burselor încetează la data pierderii calităţii de student sau a neîndeplinirii criteriilor de promovabilitate, după caz, în conformitate cu regulamentele de organizare şi funcţionare ale instituţiilor de învăţământ superior, se mai arată în document.

Conform documentului, bursele pentru performanţă se acordă studenţilor din învăţământul superior de stat înmatriculaţi pe locuri finanţate de la bugetul de stat, pentru programe de studii universitare cu frecvenţă. Acestea se distribuie conform metodologiilor proprii ale instituţiilor de învăţământ superior de stat Bursa pentru stimularea performanţei se poate acorda începând cu anul al doilea de studii, în urma recunoaşterii performanţelor de către instituţiile de învăţământ superior, dar nu mai mult de finalizarea studiilor, potrivit ordinului ministrului Educaţiei.
Totodată, cuantumul bursei de studiu acordate de la bugetul de stat studenţilor înmatriculaţi la programele de studii universitare de licenţă didactică cu dublă specializare este egal cu salariul minim net pe economie.
Bursele sociale se acordă pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, prin care se înţelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activităţi practice, sesiuni de examene, conform graficului activităţilor, doar pentru studenţii de la învăţământul cu frecvenţă înmatriculaţi pe locurile finanţate de la bugetul de stat, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.
Valoarea costului standard pentru fondul de burse şi protecţie socială în lei/lună/student este echivalentul a 10% din salariul de bază minim net pe ţară garantat în plată.
Documentul subliniază că ordinul a fost emis în baza Legii nr. 141/2025 privind măsuri fiscal-bugetare, tocmai pentru a evita riscul ca statul român să nu mai poată susține financiar dreptul la educație garantat de Constituție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Accident mortal pe un drum județean: Un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate
Accident mortal pe un drum județean: Un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate Un accident mortal s-a produs în această dimineață pe raza localității Pricaz, județul Hunedoara, atunci când un șofer de 25 de ani, din comuna Turdaș, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, […]
„Orice contract să treacă pe la avocat. Prin lege”: Proiect depus în Parlament, criticat de un avocat cunoscut. ,,Îl scoate din joc pe contabilul care îți pregătește actele firmei”
„Orice contract să treacă pe la avocat. Prin lege”: Proiect depus în Parlament, criticat de un avocat cunoscut. ,,Îl scoate din joc pe contabilul care îți pregătește actele firmei” Zece parlamentari, printre care și senatorii Daniel Fenechiu, vicepreședinte UNBR, și Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, au depus în Parlament joi, 15 octombrie 2026, un […]
Cei mai expuși din UE la bullying online și fake news sunt adolescenții din România. Avertismentul experților
Cei mai expuși din UE la bullying online și fake news sunt adolescenții din România. Avertismentul experților Adolescenții din România sunt expuși mai des decât media europeană la bullying online și la informații false, arată un sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană. Specialiștii subliniază că siguranța copiilor în mediul digital nu poate fi asigurată doar […]
