Ştirea zilei

SmartAlert Alba Iulia – Aplicație de mobil prin care albaiulienii pot semnala problemele din municipiu și își pot spune simplu si rapid ofurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia a dezvoltat SmartAlert Alba Iulia, o aplicație de mobil prin care albaiulienii pot semnala problemele din oraș și își pot spune simplu si rapid ofurile.

Locuitorii din Alba Iulia au la dispoziție un instrument extrem de rapid și eficient de comunicare cu Primăria. Este vorba despre aplicația SmartAlert Alba Iulia, prin care oricine poate semnala orice problemă întâlnită în comunitate. Lansată inițial în cadrul proiectului pilot Alba Iulia Smart City, aplicația a fost îmbunătățită constant și este acum conectată direct la dispeceratul municipalității.

Folosirea aplicației presupune crearea unui cont de utilizator iar această operațiune durează mai puțin de un minut. Odată instalată aplicația și accesat contul, utilizatorul poate semnala orice incident, de la iluminat public, drumuri, spații verzi, salubritate și până la disciplina în construcții sau semnalizare rutieră. În același timp, tot prin intermediul aplicației SmartAlert AlbaIulia, albaiulienii pot face propuneri sau solicita informații de la administrația locală.

Citește și: Contract de 350.000 de lei pentru servicii de actualizare a Planului de Mobilitate Urbană a municipiului Alba Iulia: Licitația, lansată în SEAP

Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia a avut ocazia să se convingă personal de utilitatea demersului și de modul în care se întâmplă lucrurile, atât în aplicație cât și în teren. “ Vremea dosarelor cu șină și a timpului pierdut degeaba e tot mai aproape să apună. Noile tehnologii ne permit să interacționăm mult mai direct și mai simplu cu albaiulienii iar SmartAlert Alba Iulia e doar un exemplu. În același timp, însă, e un pas hotărât și concret în marele, lungul și atât de doritul proces de debirocratizare și digitalizare a administrației. Mi-am instalat și eu aplicația, ca să înțeleg exact cum funcționează și vă pot spune că e de o simplitate și eficiență incredibile. Știi ce vrei să semnalezi, îți alegi domeniul de interes în care se încadrează, descrii pe scurt problema, poți atașa și poze dacă vrei și trimiți, iar în următorul minut e la noi, la Primărie. În următoarele ore sau zile, în funcție de specific și complexitate, cineva se ocupă de rezolvarea problemei tale iar răspunsul și stadiul în care se află incidentul semnalat le vei putea vedea tot în aplicație. Practic, fiecare albaiulian are orașul și Primăria sub control, la câteva clicuri și nu mai e nevoie de timp pierdut pe la ușile diverselor instituții locale. Aplicația face asta în locul lor si pentru binele lor.” spune primarul Gabriel Pleșa.

Aplicația este disponibilă gratuit pentru descărcare oricărui posesor de smartphone sau tabletă, atât pentru Android https://play.google.com/store/apps/details… cât și pentru iOS https://apps.apple.com/…/smartalert-alba…/id1382525162. Funcțiile aplicației pot fi accesate și de pe PC, direct de pe platforma apulum.ro, la următorul link: https://extranet.apulum.ro/HartaIncidente/Pagini/harta.aspx


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult