SIZ Aiud şi autorităţile locale premiază excelenţa în educaţie şi cultură
Consiliul Local Aiud a aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Horaţiu Josan privind participarea municipiului Aiud la proiectul „Excelenţă în educaţie şi cultură” iniţiat de Sindicatul Învăţământ Zona Aiud, reprezentat de preşedintele Petru Damo, a declarat Ada Rus, purtătorul de cuvânt al municipalităţii. Propunerea SIZ Aiud se referă la premierea profesorilor ai căror elevi au obţinut locurile I, II şi III la faza judeţeană a olimpiadelor aprobate de MECTS, precum şi locurile I, II, III, menţiuni şi/sau premii speciale la fazele naţionale. Parteneriatul intră în vigoare din anul 2012 şi are o durată de 3 ani, cu posibilitate de prelungire prin acordul părţilor. Pentru anul şcolar 2011 – 2012, CL Aiud a aprobat alocarea sumei de 10.000 de lei, SIZ Aiud contribuind cu 6.000 de lei. Totodată, a fost stabilită comisia de validare, până în 10 mai, a listei cadrelor didactice care vor fi premiate la sfârşitul acestei luni, aceasta fiind formată din prof. Petru Damo – preşedintele SIZ Aiud, prof. Cornelia Bolca şi prof. Delia Banciu, precum şi consilierii locali Simona Lazăr şi Andrea Katona. În urma dezbaterilor, primarul Horaţiu Josan a promis că va solicita tuturor unităţilor de învăţământ aiudene şi numele dascălilor ce nu fac parte din sindicat, dar care au obţinut performanţe şi va iniţia separat un alt proiect de hotărâre pentru premierea lor.
„Ne-am făcut un obicei în ultimii ani să premiem elevii pentru performanţele lor la învăţătură, obicei pe care dorim să-l perpetuăm. Proiectul SIZ Aiud vizează premierea cadrelor didactice, membre de sindicat, care contribuie din plin la rezultatele olimpicilor aiudeni, prin munca extraordinară pe care o depun cu elevii. Cum peste 90% dintre cadrele didactice din Aiud fac oricum parte din SIZ Aiud, cum proiectul este unul cât se poate de oportun şi vine să premieze profesorii care muncesc pentru performanţe deosebite în educaţie, am decis să îl susţin şi mă bucur că au înţeles şi consilierii locali importanţa lui”, a declarat primarul Horaţiu Josan.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]