Sistem de achiziţii simplificat pentru proiectele finanţate prin PNDR 2014-2020
Sistem de achiziţii simplificat pentru proiectele finanţate prin PNDR 2014-2020
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a obținut în discuțiile avute cu experții Comisiei Europene implementarea unei simplificări majore în ceea ce privește sistemul de achiziții pe care beneficiarii privați trebuie să le facă pentru derularea proiectului. Astfel, pentru finalizarea unei licitații desfășurate prin sistemul on-line al AFIR va fi suficientă existența unei singure oferte conforme.
Citeşte şi: Reguli noi de luni pentru solicitanții de fonduri PNDR 2014-2020. Achizițiile se vor face doar online
Până în acest moment, beneficiarii privați ai PNDR aveau la dispoziție trei modalități de realizare a achizițiilor necesare în proiect: *Utilizarea bazei de date cu prețuri de referință; *Derularea achiziției prin sistemul on-line pus la dispoziție de AFIR; *Derularea achiziției în mod clasic prin utilizarea procedurii specifice cu 3 oferte conforme. Achizițiile au reprezentat pe întreaga perioadă de derulare a PNDR 2007 – 2013 o etapă foarte importantă și delicată. Aici s-au constatat atât cele mai multe probleme și nereguli, dar și cele mai mari întârzieri. Constituirea bazei de date cu prețurile de referință a fost o primă etapă care simplificat enorm procedurile. Cu toate acestea, baza de date este încă în formare și astfel, beneficiarii nu pot găsi toate itemurile de care au nevoie. O altă etapă a constituit-o inițierea sistemului informatic on-line pentru derularea achizițiilor, care a presupus imediat o transparență mult mai mare și o rapiditate crescută etapelor. Facem precizarea că prin procedura on-line beneficiarii trebuiau să obțină minim 2 oferte conforme pentru achiziția derulată. Este important de precizat că dacă bunul/serviciul/lucrarea pentru care se face achiziția nu se regăsește în baza de date cu prețuri, beneficiarul este obligat să deruleze procedurile de achiziții.
Citeşte şi: Sprijin financiar pentru cultivarea plantelor medicinale prin PNDR 2014-2020
Noutatea absolută este aceea că AFIR a finalizat procedura de lucru privind posibilitatea beneficiarilor care derulează achizițiile on-line de a folosi o singură ofertă conformă și nu două ca până în prezent. Această simplificare majoră a fost acceptată de către Comisia Europeană prin faptul că achizițiile se derulează prin sistemul on-line sau utilizând baza de date, astfel transparența și corectitudinea fiind asigurate în mod satisfăcător.
Facem precizarea că această facilitate va fi posibilă doar pentru achizițiile derulate on-line, dar și cu obligativitatea beneficiarului de prezenta două specificații cu aceleași caracteristici tehnice ca oferta conforma primită. De asemenea, dacă în baza de date cu prețuri de referință beneficiarul identifică un produs cu aceleași caracteristici tehnice ca și oferta primită, atunci licitația poate fi finalizată. ”Consider că aplicarea simplificată a procedurilor de achiziții pentru beneficiarii privați reprezintă una dintre cele mai importante realizări din ultima vreme ale Agenției. Acest lucru arată că eforturile noastre de simplificare și debirocratizare sunt reale și încep să-și arate într-adevăr efectele benefice pentru accelerarea absorbției fondurilor europene”, a ținut să precizeze Nicolae POPA, directorul general adjunct al AFIR. ”Această modificare va asigura o rapiditate mult crescută a derulării achizițiilor, dar în același timp și o mult mai mare acuratețe, corectitudine și transparență a acestei proceduri. Astfel, vom încuraja beneficiarii să desfășoare achizițiile prin sistemul informatic, ceea ce le va oferi certitudinea că nu se pot strecura nereguli care să le creeze probele ulterioare.” completează Popa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură
Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania s-ar putea deschide circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic după finalizarea lucrărilor la […]
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]
