Actualitate

Sindicatele vor ca salariul minim să ajungă între 1.350 și 1.450 de lei în 2017

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicatele propun pentru discuțiile din Consiliul Național Tripartit mai multe variante ale salariului minim pentru 2017. Potrivit documentelor obținute de Agerpres, acestea sunt cuprinse între 1.350 de lei și 1.400 de lei, varianta Blocului Național Sindical, și 1.450 de lei, propunerea Confederației Naționale Sindicale ”Cartel Alfa”.

Petrecerea Divorțaților

salariuAstfel, BNS propune trei variante ale salariului minim, condiționate în parte de majorarea deducerilor personale. Prima variantă a salariului minim este de 1.350 de lei, cu o creștere a deducerii de 150 de lei, față de 300 de lei în prezent, și două variante de 1.400 de lei, din care una cu o majorare a deducerii de 200 de lei.

CNS Cartel Alfa propune un salariu minim de 1.450 de lei pentru 2017 și o creștere de 200 de lei anual pentru următorii ani, potrivit președintelui acestei organizații, Bogdan Hossu.

Acesta susține că discuțiile de luni din cadrul CNT se vor axa pe salariul minim și mai puțin pe Legea salarizării pentru că aceasta nu va fi aplicată de actualul Executiv.

Bogdan Hossu a precizat că o discuție utilă ar fi pe Legea dialogului social Lege nr. 62/2011.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]

Citește mai mult