Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Silvan Stâncel – Între Venus şi Marte, între litere şi muzică, precum între… blondă şi brună!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Silvan Stâncel este unul dintre oamenii aceia rari pe care dacă reuşeşti să-i cunoşti în detaliu, dincolo de „masca socială”, te surprind.

Vă mărturisesc că mi-a fost profund antipatic la prima vedere. Îl cunoşteam pe tatăl său, poetul Mircea Stâncel, cu care am fost şi coleg de redacţie la un moment dat, aşa că atunci când l-am cunoscut pe fiul acestuia, pe Silvan Stâncel, am pornit oarecum „cu stângul” într-o prietenie care s-a dovedit ulterior trainică şi bazată pe respect reciproc. Greşeala a fost a mea. Cred că îmi imaginam că am vreun ascendent oarecare asupra tânărului om de litere şi cantautor, deoarece eram mai în vârstă şi, deh, pentru că mă lega o amiciţie de tatăl său, poetul.

Pe scurt, cred că l-am tratat cam „părinteşte”, cu o doză de orgoliu nejustificat, fapt pentru care azi îmi fac „mea culpa” în faţa lui. Cu atât mai mult cu cât el a fost întotdeauna respectuos faţă de mine şi am avut cu el o colaborare bună din punct de vedere profesional, în anii în care m-am ocupat, ca reporter cultural, de Festivalul de teatru „Poveşti”, proiect iniţiat şi derulat de Teatrul „Prichindel” din Alba Iulia, unde Silvan este secretar literar.

Abia după multă vreme am înţeles că dincolo de acea „mască socială” de care vorbeam mai devreme, în persoana lui Silvan Stâncel se află un om educat, cu bun simţ, lipsit de ranchiună, dar mai cu seamă un om cald, prietenos, plin de solicitudine şi lipsit de mândria fadă a „vedetelor” care inundă azi spaţiul public, fără a avea justificarea unor realizări personale notabile. Prin urmare, Silvan Stâncel a reuşit să-mi câştige respectul în timp, tocmai prin respectul pe care mi l-a acordat la rândul său…

Într-un articol apărut despre el şi despre colegul său, Ovidiu Scridon, în presa centrală, cei doi sunt definiţi în mod complementar ca un soi de cuplu („unul de pe Marte, unul de pe Venus”), un cuplu scenic care a făcut, iată, „casă bună” dintr-un duo intitulat „Acoustic live”. Un duo cu care cred că merită să încep interviul de faţă, deoarece reprezintă o mare parte din cartea de vizită a tânărului cantautor.

Aşadar, ACOUSTIC LIVE (SILVAN STÂNCEL & OVIDIU SCRIDON) este un spectacol muzical inedit care îmbină mai multe genuri muzicale precum chitara flamenco, chitară clasică, pop, folk, jazz, tradiţional şi fusion. Muzica se combină uneori cu poezia recitată şi acompaniată chitaristic. Instrumentele folosite sunt chitarele acustice, flamenco sau clasice, ukulele, cajon, muzicuţe şi alte mici instrumente de percuţie. Repertoriul este semnat Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon însă cuprinde totodată prelucrări şi adaptări după piese celebre.

Una dintre caracteristicile importante ale spectacolului este gradul mare de improvizaţie chitaristică şi ritmică ceea ce face ca fiecare concert să fie unic şi diferit. Textele cântecelor din repertoriu sunt în limba română, engleză, franceză, ebraică, spaniolă. Spectacolul se adresează publicului de toate vârstele şi poate fi susţinut în spaţii convenţionale (săli de spectacol, teatre, case de cultură etc.) şi neconvenţionale atât în interior cât şi în aer liber. Spectacolul este invitat în ţară şi în străinătate la evenimente precum: festivaluri (de muzică, teatru, carte), târguri, zilele oraşului, evenimente private, concerte, lansări de carte sau alte tipuri de evenimente.

ISTORIC: Proiectul a luat naştere în anul 2008 cu o serie de concerte iar succesul la public a fost singurul element care a determinat continuarea acestuia. În cadrul proiectului Acoustic Live s-au susţinut sute de concerte în România (Alba Iulia, Bucureşti, Braşov, Sibliu, Vama Veche, Galaţi, Iaşi, Cluj Napoca, Tg. Jiu, Tg. Mureş, Bacău, Târnăveni, Timişoara, Arad, Ploieşti, Buzău, Botoşani, Craiova, Deva, Suceava, Calafat, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Siret, Rm. Vâlcea, Caracal, Mediaş, Focşani etc.) USA (Philadelphia, Atlanta, New York, Miami, etc.), Anglia (Londra), Franţa (Paris), Italia (La Spezia) şi a fost prezentat în faţa a mii de spectatori. Silvan Stâncel & Ovidiu Scridon sunt invitaţi constanţi în cadrul emisiunilor radio/TV din România (TVR1, TVR2, TVR Cultural, Antena 1, Radio România Cultural etc.)

ECHIPA: Silvan STÂNCEL – www.silvanstancel.ro, tel.: (004) 0744 139 023, www.facebook.com/stancel.silvan; Ovidiu SCRIDON – www.ovidiuscridon.ro  tel.: (004) 0730 555 034, www.face­book.com/ovidiu.scridon, Mariana AGACHE – manager, www.aga­che.ro , tel.: (004) 0744 662 431

PRODUCŢIA SPECTACOLULUI: Muzică, text, voce, chitară: Silvan Stâncel & Ovidiu Scridon; Muzicuţe, ukulele şi elemente de percuţie: Ovidiu Scridon, Producător CD BLONDĂ SAU BRUNETĂ: Libris Braşov www.libris.ro, Editor carte PORTRETUL UNUI GÂND: Editura Tritonic www.tritonic.ro, Producător CD ÎNTR-O ZI: www.ovidiuscridon.ro
Fotograf: Botond DÁVID tel.: (004) 0742 316 570 www.davidbotond.com, Management: Mariana Agache 4.

*CV- Silvan Stâncel
– PREMII ARTISTICE: 2007 MARELE PREMIU – Festival Naţional Concurs de Muzică Folk, CORONA FOLK FESTIVAL, Braşov. 2007 PREMIUL I CHITARĂ, secţiunea muzică instrumentală – Festivalul Muzical, CURIERUL ZILEI, Piteşti. 2006 PREMIUL I – Festival Naţional Concurs de Muzică Folk OM BUN, Bucureşti. 2006 PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI – Festival Naţional Concurs de Muzică Folk BISTRIŢA FOLK, Bistriţa. 2006 PREMIUL I – Festival Naţional Concurs de Muzică Folk PRIMA IUBIRE, Reghin. 2006 MARELE PREMIU – Festival Naţional Concurs de Muzică Folk OMUL CU O CHITARĂ, Brăila. 2006 MARELE PREMIU – Festival Naţional Concurs de Muzică Folk. ZIUA DE MÂINE, Alba Iulia. 2002 PREMIUL ZIARULUI „UNIREA” – Concurs de Poezie OVIDIU HULEA, ed. IX, Aiud, Jud. Alba. 1999 PREMIUL II – Concurs Naţional de Poezie FÂNTÂNI ALE DARURILOR ed. I, Blaj, Jud. Alba
– DIPLOME, PARTICIPĂRI EVENIMENTE ARTISTICE – CULTURALE (câteva repere): 2013 CONCERT SILVAN STÂNCEL – Festivalul de Carte Transilvania Cluj Napoca. 2013 CONCERT SILVAN STÂNCEL & OVIDIU SCRIDON – Londra, ANGLIA la sala teatrului WATERSMEET, www.watersmeet.co.uk. 2013 CONCERT SILVAN STÂNCEL & OVIDIU SCRIDON – La Spezia, ITALIA. 2011 DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ – Tabăra Folk Calafat www.tabarafolk.ro. 2010 DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ – Tabăra Folk Calafat www.tabarafolk.ro. 2008 CONCERT SILVAN STÂNCEL în cadrul Festivalului Internaţional. Transdisciplinar MIGRATIONS – Paris, FRANŢA www.festivalmigrations.com. 2008 DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ – Festival Naţional Concurs de Muzică Folk. ZIUA DE MÂINE, Alba Iulia www.folkalba.ro  2008 DIPLOMĂ PARTICIPARE – Festivalul Naţional de Muzică FOLK YOU, Vama Veche, organizator ziarul Jurnalul Naţional. 2008 DIPLOMĂ DE ONOARE – Recital în cadrul Târgului Internaţional de Carte şi Muzică, Braşov www.libriscultural.ro. 2007 DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ – Festival Naţional Concurs de Muzică Folk ZIUA DE MÂINE, Alba Iulia www.folkalba.ro. 2007 DIPLOMA FESTIVALULUI – Festival Concurs de muzică folkINVITAŢIE LA CASTEL, Cluj Napoca.Muzică FOLK YOU, Vama Veche, organizator ziarul Jurnalul Naţional. 2008 DIPLOMĂ DE ONOARE – Recital în cadrul Târgului Internaţional de Carte şi  Muzică, Braşov www.libriscultural.ro
– EXPERIENŢĂ CA MEMBRU AL JURIULUI: 2009 Membru al Juriului – Festivalul Naţional de Muzică Folk CHIRA CHIRALINA – Brăila 2009 Membru al Juriului – Festivalul Naţional de Muzică Folk ZIUA DE MÂINE – Alba Iulia. 2009 Membru al Juriului – Festivalul Naţional de Muzică Folk PRIMA IUBIRE – Reghin

*Noi întrebăm, Silvan Stâncel răspunde:
– Eşti secretar literar la Teatrul Prichindel, aşa că, în mod firesc, ar fi trebuit să te îndrepţi spre o carieră literară. Cu atât mai mult cu cât tatăl tău este un binecunoscut scriitor albaiulian. De ce ai optat mai degrabă pentru muzică?

– Înainte de toate îţi mulţumesc pentru onoarea interviului! Cred că suntem ceea ce facem… iar în ceea ce mă priveşte am făcut mai multe lucruri şi mai mereu ceea ce am simţit. Terminasem Colegiul “HCC” din Alba Iulia la filologie, aşa că în mod firesc m-am îndreptat tot spre zona literelor. Am absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” la secţia de germană-franceză, am obţinut licenţa de traducător autorizat, am predat la câteva licee, mi-am luat definitivatul în învăţământ după care am ieşit din sistemul de stat în favoarea celui privat. Am făcut un masterat în “Administrarea Afacerilor” însă am scris şi poezie cu care am câştigat câteva premii. Întâmplarea a făcut să ajung în zona teatrului pentru că aici am găsit o echipă minunată. Nu am abandonat însă niciodată celelalte direcţii profesionale şi între timp am scris o gramatică practică a limbii germane care e pe cale de a fi publicată. Şi totuşi… dincolo de toate acestea cea mai mare pasiune a fost şi rămâne chitara. Am descoperit-o în jurul vârstei de 17 ani şi de atunci, de-a lungul timpului, zi de zi am studiat-o, am compus, am învăţat teorie muzicală, am participat la festivaluri unde am câştigat cele mai importante poziţii, am susţinut sute de concerte în ţară şi în străinătate, am cunoscut nenumăraţi oameni şi artişti valoroşi iar recent mi-am împlinit dorinţa de a publica primul album intitulat “Blondă sau Brunetă”. Chitara a fost o pasiune “la prima vedere” care m-a urmărit neîntrerupt dincolo de orice altceva. E totodată o cale de dezvoltare personală şi înţelegere a unor aspecte din realitate. Chitara m-a ales pe mine…

– Spune-ne câte ceva despre albumul tău, editat recent.

– Albumul “Blondă sau Brunetă” reprezintă 18 ani de chitară, de muzică, 2 ani de muncă în studio, 1 an pentru partea fotografică & concept grafic, câteva mii de euro şi experienţa, profesionalismul a zeci de ani, a colaboratorilor. Simt că am mai făcut un pas important în viaţa mea personală şi artistică şi îmi doresc ca albumul să ajungă la cât mai mulţi iubitori de muzică, de frumos, de chitară, de inedit. Am avut ocazia şi am fost onorat să lucrez cu oameni minunaţi şi doresc astfel să mulţumesc tuturor colaboratorilor iar în mod cu totul special familiei, domnului Virgil Oniţă, doamnei Dana Aghelescu şi nu în ultimul rând artistului fotograf Dávid Botond (www.davidbotond.com) pentru aportul deosebit. Albumul este un produs premium, trilingv română-engleză-franceză, foarte calitativ din punct de vedere grafic şi conceptual, fiind totodată o noutate absolută, inclusiv în gama de produse ale producătorului Libris Braşov www.libris.ro. Conţine 15 piese (5 instrumentale, 10 vocale), unele în premieră iar cele deja cunoscute aduc ineditul prin maniera originală de orchestraţie. Eu spun că e un album reuşit şi sunt încântat, rămâne desigur la aprecierea publicului şi a criticii de specialitate să îşi spună cuvântul. Fiind proaspăt ieşit de sub tipar încă nu e lansat oficial şi se află la începutul etapei de promovare, dar punerea lui în vânzare pe www.libris.ro reprezintă practic intrarea pe piaţa muzicală a discurilor. Acces direct la album este on line pe http://www.libris.ro/muzica-usoara/cd-silvan-stancel—-blonda-sau-bruneta-240CDLIB—c7714—p630127.html. Va fi de găsit în librării, pe www.emag.ro şi pe alte site-uri de specialitate. Sunt foarte fericit şi mulţumit de cum arată şi de faptul că a apărut pe piaţa muzicală! Vă invit să-l cumpăraţi şi să vă convingeţi!

– Cât din tine este poet şi cât este muzician? Dar om, cum este omul Silvan Stâncel?

– În facultate am început să scriu poezie suficientă pentru un volum, scriind fără compromis ceea ce am simţit despre lume, oameni etc. E actualmente în manuscris. Cu câteva poezii am câştigat concursuri de poezie iar după ce voi termina cu promovarea albumului intenţionez să public şi acest prim volum de versuri. Mă simt mai degrabă şi fără doar şi poate un om al chitarei… Poezia a fost pentru mine un impuls primar, probabil o genă de la tatăl meu, pe care nu am simţit că trebuie să o administrez şi ulterior… Dar chitara a fost şi este pentru mine un impuls, o pasiune, o devenire, o dorinţă asumată, o cale de cunoaştere şi un efort constant. Omul? Nu ştiu… Cei din jurul meu ar putea să spună cel mai bine. Ştiu doar că viaţa e un dar, că e un dar de la Cineva…, că experienţa aceasta a vieţii este finită, că trebuie să lupt zilnic pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce doresc să realizez, că e mai important să înţeleg decât să judec, că trebuie să construiesc în loc să distrug, că modestia e mai productivă decât orgoliul, că faptele concrete şi pozitive sunt mai importante decât bunele intenţii, că e mai bine să fii bun decât rău, însă e mai greu, pentru că trebuie să lupţi mereu cu tine însuţi, că un om e mai important decât o mulţime, dar şi că o mulţime e mai importantă decât mine însumi. Cred în sinceritate, prietenie, camaraderie, respectul reciproc şi sunt un spirit optimist, uneori cu capul în nori, însă cu picioarele pe pământ. Să mai spun…??? Mai bine ascultaţi CD-ul! Sunt acolo multe idei!

– Care este, după părerea ta, cel mai mare succes al tău în viaţă? Dar în carieră?

– Faptul că mă simt împlinit, liniştit şi fericit azi, aici. Am o familie minunată, oamenii dragi mie îmi sunt şi le sunt aproape, mâine e o nouă zi spre care privesc cu conştienţă, conştiinţă, încredere şi aloc toate resursele mele pentru a construi. Am plantat un pom, am săpat o fântână, am terminat o facultate, am construit o casă, îmi plătesc impozitele, am fondat o tabără de chitară (www.tabarachitara.ro), concertez constant alături de un artist sensibil, Ovidiu Scridon, în România şi în străinătate (Anglia, Italia, Franţa), am câştigat 7 premii naţionale de muzică, am scos recent primul meu album muzical… însă consider că cel mai mare succes e faptul că mi-am păstrat naturaleţea, normalitatea, libertatea de gândire şi de decizie.

– Care este cel mai mare eşec al tău în viaţă? Dar în carieră?

– Nu am, nu cunosc. Tot ceea ce aparent părea un capăt de lume, ulterior s-a transformat într-o direcţie nouă, luminoasă şi de bun augur. Fireşte că am avut şi momente dificile, însă am trecut peste ele. Cred că singurul eşec posibil pentru oricine este acela de a nu mai lupta, de a-ţi pierde încrederea, credinţa şi speranţa în cele viitoare.

– Ce planuri de viitor ai? Fireşte, atât în viaţă, cât şi în carieră…

– Urmează o perioadă bogată în evenimente culturale, căci promovarea albumului va necesita totodată mult efort şi energie. În data de 14 iulie am început cea de a VI-a ediţie a taberei naţionale de chitară Acustic Live Music Camp (www.tabarachitara.ro) iar anul acesta sponsorul nostru principal SC HORA SA a pus la dispoziţie 14 chitare minunate. În data de 4 august, împreună cu Ovidiu Scridon, cântăm la Folk You, apoi urmează câteva concerte în Slovacia, Italia etc. Doresc să cresc numărul de concerte în întreaga lume iar semnele sunt bune. Pe plan personal duc mai departe direcţiile pe care le-am început.

– Un gând şi o urare pentru cititorii cotidianului Unirea.

– Mulţumesc pentru timpul acordat şi sper ca cele spuse să fi fost un răgaz plăcut în compania ideilor mele. Le doresc toate cele bune cititorilor dumneavostră, sănătate şi să asculte cu inima deschisă Silvan Stâncel –  “Blondă sau Brunetă”!

– Şi noi îţi mulţumim şi îţi dorim succes în continuare!

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Un tânăr din Alba participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un tânăr din Alba participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est. Ce discută profesioniștii în optimizarea pentru motoarele de căutare Iulian Ghișoiu, un tânăr din Sebeș, pasionat de SEO, fondator și general manager al TargetWeb, una dintre cele mai puternice agenții de Search Engine Optimization […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea