Siesta – un obicei benefic la orice vârstă
Siesta este un obicei benefic pentru persoanele de orice vârstă, pe tot parcursul anului, iar vara are și avantajul că, reglând temperatura corporală, ajută organismul să facă față mai bine zilelor toride, informează ziarul spaniol ”ABC” citat de AGERPRES.
Pentru a fi cât mai eficientă această mică pauză de după prânz, trebuie respectate anumite reguli, explică doctorul Diego García-Borreguero, director al Institutului pentru Igiena Somnului din Madrid. El recomandă să se evite mesele prea bogate, care vor îngreuna digestia și vor afecta calitatea somnului, cu atât mai mult cu cât poziția orizontală a corpului încetinește digerarea alimentelor. Specialistul atrage atenția și asupra consumului de alcool, care inițial provoacă somnolență, dar, într-o fază ulterioară, duce la treziri de scurtă durată, astfel încât somnul nu mai este odihnitor.
Siesta trebuie să fie scurtă, de cel mult 20-30 de minute, deși chiar și numai zece minute vor avea efecte benefice asupra randamentului, spune Diego García-Borreguero, atrăgând atenția că nu trebuie depășită această durată. ”Este important să nu se intre în faza de somn profund, din care te trezești mai greu. Dă senzația de oboseală și, în plus, va fi afectată capacitatea de a dormi în timpul nopții”.
Foarte importantă este și poziția, fiind preferabil ca siesta să se facă așezat sau puțin înclinat într-un fotoliu și nu culcat. În acest fel, siesta nu va fi prea lungă. ”În timpul somnului, se produce o relaxare musculară care devine aproape completă când se intră în faza REM. Dacă suntem în poziția așezat, această atonie determină trezirea, ceea ce nu se întâmplă când corpul este la orizontală”.
Cafeaua, pe care mulți obișnuiesc să o consume ca stimul după trezire nu este necesară, mai afirmă medicul madrilen. ”Cafeina blochează adenosina, neurotransmițător care inhibă sistemul nervos central și stimulează creierul, menținându-ne în stare de veghe. Dacă dormim câteva minute după prânz, cafeina devine inutilă”, asigură el.
Nu mai puțin important este ca organismul să fie bine oxigenat în timpul siestei. Așadar, spune fizioterapeutul Joan Gallart, de la Centrul Mézieres Miró de Vilanova i la Geltrú din Barcelona, somnul de prânz trebuie făcut cu fereastra deschisă sau, atunci când este posibil, în aer liber. Vara, sunt indicate locurile situate la umbră, desigur.
Cel mai potrivit moment pentru odihna de prânz este ora 14.00 — de altfel și cuvântul ”siestă” vine de la cea de-a șasea oră solară romană, care corespunde orei două după-amiază.
Siesta ajută nu numai la autoreglarea temperaturii corporale, ci și la creșterea capacității de învățare și la prevenirea infarctului, spun specialiștii.
Catalogat drept un obicei al locuitorilor din Spania și alte țări sudice, siesta este, de fapt, destul de răspândită și pe alte coordonate geografice. După cum scria revista ”Neurology” în urmă cu câteva luni, 22 % dintre germani și 15 % dintre britanici declară că trag un pui de somn după masa de prânz, cel puțin de trei ori pe săptămână. Italienii se situează pe locul al doilea în acest clasament, cu 16 %, în timp se spaniolii ocupă abia poziția a patra, doar 8 % dintre ei afirmând că au acest bun obicei.
Fostul om politic britanic Winston Churchill, premier în dificila perioadă a celui de-al Doilea Război Mondial, nu a ”sărit” peste siestă niciodată nici măcar atunci, după cum povestește în memoriile sale. În opinia lui, ”natura nu a avut intenția ca omenirea să muncească de la opt dimineața până la miezul nopții fără înprospătarea binevenită a somnului, care, chiar dacă durează doar 20 de minute, este de ajuns pentru a reînnoi forța vitală”.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de SFANTA MARIA 2026. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
Mesaje de Sfânta Maria 2026 • Urări de ”la mulți ani” de Sfântă Marie Mică • SMS şi felicitări de ziua numelui pentru: iubit(ă), prieteni, rude, colege, șefe. Texte cu mesaje de Sf Maria haiose și amuzante. Vă oferim mai câteva sugestii, idei de mesaje, sms-uri cu urări și felicitări pentru această sărbătoare: Citește și: nume sărbătorite […]
Poarta a IV-a a Cetății Alba Iulia, locul real al captivităţii lui Horea, contrar ideii acreditate. În celula din Poarta a III-a ar fi fost ţinut prizonier Cloşca
Poarta a IV-a a Cetății Alba Iulia, locul real al captivităţii lui Horea, contrar ideii acreditate. În celula din Poarta a III-a ar fi fost ţinut prizonier Cloşca Turiştii şi cei mai mulţi dintre albaiulieni cred că celula în care a fost închis Horea, de la martiriul căruia s-au împlinit vineri 240 de ani, este […]
31 august: Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox. În 2007, racla s-a aflat şi în Arhiepiscopia de Alba Iulia
31 august: Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox. În 2007, racla s-a aflat şi în Arhiepiscopia de Alba Iulia Luni, 31 august 2026, creștinii ortodocși prăznuiesc Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox. Apostolul Toma, nefiind prezent la înmormântarea Maicii […]