Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, ocrotitorii jandarmilor, sărbătoriți de creștini pe 8 noiembrie
În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ci pe toate cetele îngerești care nu s-au despărțit de Dumnezeu.
Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea și ea s-a răspândit repede în tot Răsăritul creștin. Despre îngeri, Biserica învață că ei sunt „duhuri slujitoare” (Evrei,1,14), adică ființe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodata prieteni și ocrotitori ai noștri, puși de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagăn, la patria noastră cerească, la „Cerul nou și pământul nou” ce vor să fie.
Citește și: mesaje de Sfinţii Mihail şi Gavriil
Sărbătoarea Soborul Sfinților Mihail și Gavriil
Aceasta sarbatoare a fost la origine o simpla aniversare anuala a sfintirii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare in cele mai vechi sinaxare ca fiind o sarbatoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai tarziu ea a devenit o sarbatoare comuna a tuturor Sfintilor Ingeri.
In Mineiele ortodoxe intalnim alte patru zile liturgice consacrate pomenirii Sfintilor Arhangheli sau unor minuni facute prin puterea lor:
– Pe 6 septembrie, se savarseste pomenirea unei minuni facute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, in Colosse din Frigia;
– Pe 26 martie, a doua zi dupa praznicul Buneivestiri, praznuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil;
– Pe 13 iulie, praznuim al doilea Sobor al Arhanghelului Gavriil, care este la origine ziua sfintirii unei biserici vestite a Sfantului Arhanghel Gavriil;
– Serbarea Arhanghelului Gavriil din Adin, in ziua de 11 iunie (fara slujba), cand se comemoreaza aparitia acestui sfant Arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), unde el ar fi invatat pe un calugar sa cante pentru prima oara partea de la inceput a Axionului Sfintei Fecioare : Axion esti, adica : Cuvine-se cu adevarat… ; faptul s-ar fi intamplat prin sec. X, iar serbarea a ramas pana azi limitata la manastirile atonite.
Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
Sfantul Arhanghel Mihail
In limba ebraica, numele sau inseamna „Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care „striga”: „Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?”, si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail.
In iconografie, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtand in mana o sabie de foc, semn ca el pedepseste pacatul. Sfantul Arhanghel Mihail este pomenit in cartile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepseste nedreptatea. Din acest motiv Arhanghelul Mihail se arata a fi un inger al dreptatii Dumnezeiesti.
Citește și: nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil
Sfantul Arhanghel Gavriil
In limba ebraica, Gavriil inseamna „barbat-Dumnezeu”. Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului.
Arhanghelul Gavriil este reprezentat in iconografia ortodoxa purtand in mana o floare de crin alb, ca simbol al bucuriei si binecuvantarii. Arhanghelul Gavriil este ingerul bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu.
Ceata ingereasca inferioara se arata luminatoare celei superioare
Parintele Dumitru Staniloae marturiseste pe baza sfintelor noastre predanii, ca Arhanghelul Gavriil este singurul caruia i s-a descoperit misterul intruparii Fiului lui Dumnezeu. Astfel, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu, se face luminator al acesteia. Ii invata pe cei ce ii sunt superiori sa „ridice portile vesnice”, ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni, sa urce si sa stea mai presus de toata Incepatoria si Puterea. Cele mici sunt facute mari prin har. Aceasta o spune si Sfantul Apostol Pavel: „Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, Incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu” (Ef. 3, 10).
Ziua din saptamana consacrata ingerilor este lunea.
La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.
Sursa: crestinortodox.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi
Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi Doar o singură zi ne mai desparte de sărbătoarea Crăciunului, iar mulți dintre cei care vor sărbători nu sunt întotdeauna aproape de cei dragi. Centrul InfoCons a făcut o listă cu urarea „Crăciun fericit” scrisă în toate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun