Sesiunea de ADMITERE a MAI în ianuarie 2018: 38 de tineri s-au înscris, până acum, la ISU Alba. Și tu poți deveni pompier salvator! Termenul limită, 5 decembrie
Dacă dorești să devii pompier salvator, înscrierea pentru concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Boldești, ce va avea loc în luna ianuarie 2018, continuă. Până acum, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, 38 de tineri au depus cereri de participare.
Din cele 2.880 locuri scoase la concurs la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, 300 sunt alocate Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești. Astfel, tinerii care doresc să urmeze o carieră militară pot deveni viitorii pompieri salvatori, prin grija dascălilor de prestigiu ai unității de învățământ aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Beneficiarii unui sistem de învățământ la cele mai înalte standarde, de condiții optime pentru servirea mesei, odihnă și studiu, doritorii pot depune cererile de înscriere, până la data de 05 decembrie a.c.,la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al județului Alba, pentru cele 275 de posturi de subofițeri de pompieri şi protecţie civilă și 25 de posturi de maiștri militari auto.
Din totalul locurilor alocate viitorilor subofițeri de pompieri și protecție civilă, candidaților de etnie romă le sunt alocate două locuri în cadrul școlii.
Concursul de admitere va avea loc în intervalul 13 –21 ianuarie 2018, perioadă în care candidații vor parcurge contravizita medicală, probele sportive și testul scris pentru verificarea cunoștințelor.
Având în vedere specificul celor două calificări profesionale, la nivelul instituţiei există o bază materială corespunzătoare pentru pregătirea subofiţerilor de pompieri şi protecţie civilă, respectiv a maiştrilor militari auto.
Baza materială a instituţiei cuprinde:
- 10 săli de clasă;
- Săli pregătire de specialitate (Sală -prevenirea situaţiilor de urgenţă; Sală – stingerea incendiilor; Sală de legislaţie rutieră categoria B; Sală cunoaştere autovehicul categoria C).
- Laborator informatică;
- Cabinet de relaţii publice şi comunicare profesională;
- Sală multifuncţională;
- Poligoane de instrucţie;
- Atelier;
- Sală de sport;
- Terenuri de educaţie fizică;
- Bibliotecă;
- Sală de lectură;
- Capelă;
- Sală festivităţi;
- Sală de tradiţii;
- Dormitoare –cu capacitate de cazare pentru 300 elevi/cursanţi;
- Săli de mese –cu capacitate de servire pentru 300 elevi/cursanţi;
- Cabinet medical;
- Cabinet de asistenţă psihologică;
- Spaţii de recreere.
Informaţii suplimentare privind condițiile pe care trebuie să le îndepliniți și actele care sunt necesare la înscriere se pot obţine la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba – Serviciul Resurse Umane, la telefon nr. 0258/810411 int. 27120 sau accesând pagina web a ISU Alba – http://www.isualba.ro/mentop-documente/category/341-anunt-recrutare-candidati și pagina web a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă -www.igsu.ro, respectiv pagina Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu”Boldești -www.scoaladepompieri.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
