Curier Județean

Seratele Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba: „Dialogul şi comunicarea ca exerciţiu de relaţionare”, tema lunii noiembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba vă invită vineri, 22 noiembrie 2019, începând cu ora 18:00, la o nouă întâlnire cu Seratele Bibliotecii. Evenimentul se va desfăşura şi de această dată la sala de lectură a bibliotecii, într-un cadru al cărţilor, al dialogului şi al creativităţii.

Petrecerea Divorțaților

Tema propusă pentru luna noiembrie este una cât se poate de interesantă – Dialogul şi comunicarea ca exerciţiu de relaţionare. Subiectul a fost propus de participanţi la ediţia anterioară şi va fi dezbătut în cadrul unor discuţii moderate de părintele Pimen de la mănăstirea din Oarţa de Sus.

Cei prezenţi vor participa la un adevărat dialog de idei, însoţit, ca de fiecare dată, de momente muzicale şi artistice într-o ambianţă pe cât de plăcută, pe atât de incitantă. În acest sens, publicul vor avea ocazia să discute şi să dezbată şi pe marginea unor cărţi aflate în colecţiile bibliotecii, propuse pentru această întâlnire de suflet.

Seratele bibliotecii se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia „Sfânta Magdalena” din Oarţa de Sus, având ca scop asigurarea unui spaţiu socio-cultural dedicat întâlnirilor periodice ale membrilor comunităţii, în care se dezbat teme culturale, sociale, morale, spirituale, însoţite de lecturi, momente lirice şi muzicale.

Proiectul face parte din programul 4. ANIMAŢIE CULTURALĂ/4.15 Seratele bibliotecii/Proiect de management 2017-2020 și are o frecvenţă lunară. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba şi deschis tuturor celor interesaţi să petreacă o seară într-un cadru al lecturii, al dialogului şi al artei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult