Senatul a aprobat proiectul Guvernului de REDUCERE a CAS cu 5% din octombrie 2014
Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care Guvernul propune reducerea cu 5% a cotelor plătite de angajatori pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, în forma propusă de Executiv. Prin proiect se prevede că această cotă va scădea de la 20,8 la 15,8% pentru condiţii normale de muncă, de la 25,8 la 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8 la 25,8% pentru condiţii speciale de muncă. Prevederile se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2014, se mai arată în proiect.
Guvernul a argumentat, în expunerea de motive, că promovarea acestui proiect a fost determinată de existenţa pe piaţa muncii a unei mari presiuni fiscale asociată nivelului ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat şi care determină necesitatea diminuării sarcinii fiscale suportate de angajator, dat fiind că două treimi din contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă contribuţia angajatorului.
În documentul citat se mai menţionează că România se confruntă cu o rată scăzută a participării pe piaţa muncii cu forme legale, iar costul ridicat al muncii pentru angajator determină o cerere redusă de forţă de muncă.
”În plus faţă de apariţia unei poveri fiscale crescute asupra forţei de muncă, sistemul asigurărilor sociale suferă distorsiuni care reduc baza impozabilă pentru contribuţiile de asigurări sociale, dar şi pentru asigurările sociale de sănătate”, mai susţine Guvernul.
Potrivit Executivului, creşterea fondurilor rămase la dispoziţia angajatorului poate fi folosită pentru crearea de noi locuri de muncă, contribuind astfel la creşterea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale.
Impactul negativ generat de această măsură, mai precizează Executivul, ca fi compensat pe anul 2014 din veniturile încasate suplimentar din impozitul pe construcţii, faţă de sumele proiectate în Legea bugetului de stat.
În anul 2015, impactul negativ va fi compensat prin creşterea veniturilor bugetare ca urmare a implementării de către ANAF a măsurilor de eficientizare a sistemului de colectare a veniturilor bugetare şi de creştere a gradului de conformare voluntară, atât la declarare, cât şi la plată, susţine Guvernul.
Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal a primit luni raport favorabil, fără amendamente, din partea Comisiei pentru buget, finanţe.
Senatul a adoptat acest proiect, cu 109 voturi ”pentru” şi o abţinere, în calitate de primă Cameră sesizată.
Proiectul urmează să fie trimis la Camera Deputaţilor, care este forul decizional.
Sursa: mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
