Actualitate

Senatorul Alexandru Pereș cere ”Soluții pentru SC Cupru Min SA Abrud”

Ioana Oprean

Publicat

în

*Interpelare în plenul Senatului, adresată Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului

Petrecerea Divorțaților

SC Cupru Min SA Abrud, din județul Alba, continuă să exploateze zăcământul de cupru de la Roșia Poieni, zonă unde, conform specialiștilor în domeniu, se estimează că ar exista 60% din rezerva de cupru a României. Totodată, compania are aproape 500 de angajați, iar cererile de angajare sunt în continuă creștere. În ultimii trei ani, compania a ieșit pe profit, iar la sfârșitul anului 2014 a fost considerată cel mai mare contribuabil la bugetul local.

Din păcate, societatea comercială are o istorie recentă nu tocmai plăcută: s-a încercat privatizarea acesteia, însă procesul a fost întrerupt, s-a încercat vânzarea concentratului de cupru, însă a eșuat și aceasta. Proiectul fostului ministru al Economiei, domnul Constantin Niță, ca această societate să fi fost inclusă într-o companie națională a cuprului, alături de Minvest Deva și Moldomin, ar fi fost o soluție perimată, nu ar fi adus beneficii nici economiei naționale, dar nici angajaților, întrucât responsabilitatea pierderilor ar fi fost greu de asumat. Pe de altă parte, la iazul de decantare Valea Șesii, din satul Geamăna, este necesară o stație de neutralizare a apelor acide și de recuperare a metalelor din aceste ape.

Domnule Ministru,

Societatea Comercială Cupru Min SA Abrud se află sub autoritatea ministerului pe care îl coordonați, de aceea vă rog să îmi răspundeți la două întrebări:

1) De ce nu luați măsuri urgente pentru minerit, dovada fiind tergiversarea luării unei decizii în privința acestei societăți, în condițiile în care există un mare pericol de depopulare a zonei Apusenilor, întrucât tinerii care doresc să aibă un loc de muncă nu găsesc?

2) Cupru Min Abrud are nevoie de o stație de neutralizare a apelor acide, pentru a recupera metalele din aceste ape. Este nevoie de retehnologizare la această societate, pentru a nu se mai înregistra pierderi care afectează și economia românească. În acest sens, vă întreb: ce soluție aveți pentru achiziționarea acestei stații de neutralizare a apelor acide?

Solicit răspuns scris.

Alexandru Pereș, senator PNL de Alba

CITEȘTE ȘI: Alexandru Pereș: În loc să simplifice, Guvernul Ponta complică lucrurile…


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

Citește mai mult