Senatorii au respins impozitarea zilierilor cu 16 la sută
Senatul a respins proiectul de lege care prevedea impozitarea cu 16 la sută a activităţilor cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvern, în toamna lui 2010, în scopul flexibilizării pieţei muncii. Potrivit proiectului de lege, se puteau presta activităţi cu caracter ocazional în următoarele domenii: activităţi gospodăreşti, agricultură, vânătoare şi pescuit, silvicultură şi exploatări forestiere, piscicultură şi acvacultură, pomicultură, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, activităţi cu caracter cultural. Beneficiar al lucrărilor este, potrivit noilor reglementări, persoana juridică pentru care zilierul execută activităţi cu caracter ocazional. Prin acordul părţilor şi beneficiarii persoane fizice pot conveni cu zilierii aplicarea prevederilor acestei legi. Evidenţa zilierilor se ţine într-un registru, iar zilierul va avea un carnet care va ţine loc de contract. Eliberarea carnetului de zilier se va face de primăria în a cărei circumscripţie teritorială urmează să se desfăşoare activitatea sau în care îşi are domiciliul, la solicitarea beneficiarului sau a zilierului. Beneficiarul lucrării va avea obligaţia să achiziţioneze de la primărie timbrul aferent remuneraţiei convenite cu zilierul. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]