Politică Administrație

Senator Alexandru Pereș: PSD minte, Alba Iulia nu-l susține pe Victor Ponta președinte

Ioana Oprean

Publicat

în

Că Victor Ponta minte cu obstinaţie, că el va rămâne în istoria politicii româneşti ca cel mai mare MINCINOS lider de partid, este deja un lucru unanim acceptat de analişti. Şi a intrat deja în istorie. Adevărata problemă este însă că minciuna a devenit endemică în PSD. Se falsifică date statistice ca în timpuri de tristă amintire, se minte cu neruşinare de sus până jos, de la premier şi miniştri până la preşedinţi de organizaţii locale. Minciuna grosieră, primitivă, a devenit în partid principalul instrument de manipulare a opiniei publice.

Petrecerea Divorțaților

În preajma Congresului PSD de la Alba Iulia, organizaţia locală a PSD a împânzit oraşul cu bannere propagandistice. Aşa au apărut de-a lungul principalelor artere de circulaţie din municipiu afişe care „înştiinţau” că „Alba Iulia susţine Victor Ponta preşedinte!”. Sloganul respectiv a fost imprimat până şi pe ecusoanele presei prezentă la congres. Liderul organizaţiei locale, Ioan Dârzu, nu e la prima trăznaie mediatică. Le-am trecut sub tăcere pe cele anterioare pentru că vocea domniei sale este oricum insignifiantă în peisajul politic al judeţului. Pare totuşi surprinzătoare aroganţa cu care PSD Alba îşi arogă dreptul de a vorbi în numele judeţului Alba, a cetăţenilor judeţului care, chipurile, îl doresc pe Victor Ponta preşedinte al României. Partidul domnului Ion Iliescu nu a avut, începând cu anul 1990, voce în zona Apusenilor şi în Alba Iulia decât la alegerile din anul 2000, când electoratul a sancţionat în întreaga ţară guvernarea dezastruoasă a Convenţiei Democrate. După cum era de aşteptat, socialiştii nu au confirmat la guvernare. La alegerile din anul 2004, a fost nevoie de o redistribuire discutabilă pentru ca PSD să agonisească un loc de parlamentar, din şapte, după ce candidatul său a ieşit pe locul trei în circumscripţia electorală unde a candidat. Cetăţenii judeţului Alba, şi cei din Alba Iulia în special, sunt ataşaţi consecvent, după cum se ştie, valorilor democrat  liberale. Ca dovadă este constanţa cu care au votat candidatul PDL atât în reşedinţa de judeţ cât şi la preşedinţia acestuia.

Şi nici nu ar putea să fie altfel. Programul de guvernare cu care socialiştii au câştigat alegerile în 2012 nu a fost decât un bluf  impardonabil chiar şi pentru politica dâmboviăţeană. Incompetenţa „iresponsabilului vesel”, cum l-a numit un cunoscut jurnalist pe premier, şi a echipei sale a aruncat România din nou în recesiune. Numai în anul 2014 sub impactul numeroaselor taxe şi impozite inventate de Ponta şi a lipsei investiţiilor publice au murit 70 mii de firme, mai ales private, la care se adaugă alte peste 15 mii de societăţi intrate în insolvenţă. În primele şapte luni din acest an, 48.006 firme au fost radiate, 10.695 firme dizolvate iar 9951 firme suspendate. Unde sunt cele 1 milion locuri de muncă promise cu nonşalanţă de PSD? Guvernul nu a cheltuit niciun leu, de pildă, din cele 100 milioane euro alocate de UE pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri. Această promisiune aburitoare a fâlfâit de altfel în toate programele electorale ale socialiştilor începând cu anii ‘90. De fiecare dată minciuna a prins întrucât PSD nu se sfieşte să speculeze cea mai disperată cerinţă a românului: găsirea unui loc de muncă aducător de venit pentru el şi familia lui. Dar vorba unui cunoscut om politic: nimeni nu poate minţi pe toată lumea, tot timpul.

Şansele lui Victor Ponta de a fi susţinut pentru Preşedinţia României, în Ardeal? Implicit în judeţul Alba? Nule!

Alexandru PEREŞ, senator PDL de Alba  


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult