Selecţii pentru tinerii fotbalişti din judeţ
Recent, pe stadionul CSŞ Blaj au avut loc două acţiuni de selecţie, din programul Federaţiei Române de Fotbal. Prima dintre acestea a fost destinată fotbaliştilor născuţi 1997, fiind convocaţi 28 de jucători de la echipele din judeţele Alba (11 jucători), Hunedoara (8) şi Sibiu (9). În urma trialului s-a constituit un lot de 18 jucători din cele trei judeţe, care va întâlni la Târgu Jiu, marţi, 10 mai, de la ora 12.00, selecţionata judeţelor Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Olt. Din lotul nou format fac parte 8 jucători de la echipele din judeţul Alba, după cum urmează: Rareş Baba (Rival Alba Iulia), Adrian Nanu, Cristian Kilin, Filip Morar (Unirea Alba Iulia), Cătălin Marcu (CSŞ Blaj), Norbert Suba, Robi Lepşa (CS Ocna Mureş) şi Dan Groza (Dalia Sport Daia Română). Acţiunea face parte din programul Cupa Regiunilor, ediţia 2011, care are ca obiectiv alcătuirea lotului naţional de juniori, jucători născuţi 1997.
Cea de a doua acţiune a reprezentat-o un triunghiular al selecţionatelor judeţene Alba, Hunedoara, Sibiu, jucători născuţi 1996, cu scopul monitorizării jucătorilor care ar putea face parte din lotul naţional de juniori la vârsta respectivă. Au fost urmăriţi 52 de jucători, 17 de la echipele din judeţul Alba, 13 de la echipele din judeţul Hunedoara şi 22 de la grupările din judeţul Sibiu. Ambele acţiuni au fost supervizate de antrenorul federal zonal domnul Pătraşcu Mircea şi au stârnit un interes deosebit în rândul antrenorilor şi oficialilor din cele trei judeţe, fiind prezenţi Sorin Corpodean, Alin Hancăş, Cristian Petropulos, Radu Coroiu, Iosif Luca, Alexandru Kilin, Gheorghe Vasile (Alba), Teodor Biriş, Ioan Dubinciuc, Octavian Cojocaru, Marius Sârbu (Hunedoara), Constantin Cenan, Alin Marcu, Caius Bâra, Ion Pănăzan (Sibiu). (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]