Seceta prelungită majorează la un nivel record preţul uleiului de măsline
Seceta prelungită majorează la un nivel record preţul uleiului de măsline
Lipsa precipitaţiilor în Spania a dus la o creştere record a preţului uleiului de măsline, analiştii avertizând că o eventuală secetă în această vară va duce la randamente mai scăzute ale culturilor din acest an, informează publicaţia britanică Financial Times (FT).
Din iunie 2022, preţul uleiului de măsline a urcat cu aproape 60%, ajungând la aproximativ 5,4 euro per kilogram, în contextul secetei severe din Europa, care anul trecut a afectat culturile de măsline de pe continent, informează Agerpres.
Spania, cel mai important producător mondial de ulei de măsline, a fost în mod special afectată. În mod obişnuit, fermierii ţării produc jumătate din uleiul de măsline de pe plan global, dar în ultimele 12 luni livrările anuale s-au înjumătăţit, la aproximativ 780.000 tone.
„Nu am văzut niciodată aceste preţuri în ultimii 20 de ani. 2022 a fost un dezastru pentru Spania, iar recolta din Italia a fost, de asemenea, slabă, alături de a altor ţări de la Mediterana”, susţine Vito Martinelli, analist la Rabobank.
Conform firmei italiene de analiză a datelor Centro Studi Divulga, 2022 a fost cel mai secetos pentru Italia, începând de la 1800.
Seceta prelungită din Spania va afecta şi producţia din acest an. Martie 2023 a fost în statul iberic a doua cea mai caldă lună martie din acest secol şi a doua cea mai secetoasă, arată datele Agenţiei de meteorologie din Spania.
Şi aprilie 2023 ar urma să fie extrem de secetoasă, nu a plouat deloc în mai mult de jumătate din ţară în primele 17 zile din această lună.
Vremea neobişnuit de uscată din această vară ar putea menţine preţurile la un nivel ridicat. „Ploile sporadice din Andaluzia şi în general în Spania nu vor fi suficiente”, susţine Kyle Holland, analist la Mintec.
Măslinele sunt recoltate în zona Mediteranei în perioada octombrie-februarie, astfel încât, „dacă nu va ploua curând, vom avea din nou o recoltă slabă, iar calitatea livrărilor de ulei de măsline se diminuează de asemenea”, a explicat Holland.
Conform estimărilor Comisiei Europene, seceta din Spania va înjumătăţi probabil producţia de ulei de măsline a ţării anul acesta, comparativ cu 2022.
În mod obişnuit, Spania furnizează aproximativ 40% din producţia mondială. Totuşi, valurile de caniculă atunci când înfloresc măslinii şi seceta severă de vara trecută au afectat recoltele. Dar seceta afectează şi Italia şi Portugalia, al doilea şi, respectiv, al patrulea producător de ulei de măsline.
Doar Grecia, al treilea mare producător din UE, care nu este afectată de condiţiile meteo, se aşteaptă la o îmbunătăţire a producţiei, dar nu suficientă pentru a compensa declinul din Spania.
Asociaţia Exportatorilor Spanioli – Asoliva – estimează că anul acesta cantitatea de ulei de măsline disponibilă pe plan global va fi cu cel puţin 10% mai scăzută decât nivelul de 3,1 milioane de tone din sezonul încheiat în 2021.
„Cu fiecare zi în care nu plouă prognozele sunt şi mai pesimiste”, avertizează Dcoop, cea mai mare cooperativă a producătorilor de ulei de măsline din Spania.
Majorarea preţurilor a dus la scăderea vânzărilor de ulei de măsline în Spania cu 8% în perioada februarie 2022 – februarie 2023, arată datele companiei de consultanţă Nielsen.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Codul Urbanismului 2026: Avizele pentru construcții, reunite într-un acord unic Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) propune un mecanism menit să reducă timpul și birocrația necesare obținerii avizelor pentru autorizarea lucrărilor de construire. Documentațiile vor fi analizate în paralel de instituțiile și operatorii implicați, iar la final solicitantul va primi un acord […]
Luni: Încep înscrierile în Programul FIV 2026. Dosarele pot fi depuse exclusiv online: Ce documente trebuie să conțină
Luni: Încep înscrierile în Programul FIV 2026. Dosarele pot fi depuse exclusiv online: Ce documente trebuie să conțină Luni, 17 august 2026, la ora 10:00, încep înscrierile în Programul social de susținere a cuplurilor și a femeilor singure pentru creșterea natalității – FIV 2026. Dosarele pot fi depuse exclusiv online, până la 15 noiembrie 2026, […]
Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026: Cât valorează sprijinul și la ce benzinării poate fi folosit
Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026: Cât valorează sprijinul și la ce benzinării poate fi folosit Persoanele cu handicap grav sau accentuat care aleg în 2026 sprijinul pentru carburant nu mai primesc bonuri pe suport hârtie și nici decontarea cheltuielilor de transport. În locul acestora este utilizat un card alimentat cu sumele […]
