Ştirea zilei

Sebeș: AMENZI pentru cei care se scaldă în lac și pentru cerșetorii din oraș. Noul REGULAMENT de ordine publică, pe masa consilierilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș: AMENZI pentru cei care se scaldă în lac și pentru cei care colectează bani pe raza orașului. Noul REGULAMENT de ordine publică, pe masa consilierilor

Consilierii locali ai municipiului Sebeș vor avea de aprobat Regulamentul pentru desfăşurarea activităților de curățenie, întreţinere, păstrarea liniştii şi ordinii publice în Municipiul Sebeş precum și constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții.

Enumerăm câteva exemple pentru care veți putea fi amendați potrivit noului regulament:

– neîntreținerea imobilelor, anexelor gospodărești, a instalațiilor aferente imobilelor deținute în proprietate /administrare/închiriere și a căilor de acces – amendă între 600 și 1.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 1.500 de lei pentru cele juridice

– depozitarea pe domeniul public sau privat al Municipiului Sebeș, a materialelor folosite sau rezultate din construcții/demolări – amendă între 600 și 1.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 1.500 de lei pentru cele juridice

– neaplicarea pe fiecare imobil, în loc vizibil, a tăblițelor tipizate, cu elementele de identificare din punct de vedere administrativ ale imobilului – amendă între 600 și 1.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 1.500 de lei pentru cele juridice

– abandonarea și depozitarea deșeurilor din construcții și demolări pe domeniul public sau privat al autorității administrației publice locale – amendă între 1.000 și 1.500 de lei pentru persoane fizice și între 1.500 și 2.500 de lei pentru cele juridice

– aruncarea pe străzi, stadioane, parcuri sau în orice alt loc public, a resturilor rezultate ca urmare a consumului de semințe comestibile, a biletelor de călătorie, a resturilor de țigări a sticlelor de plastic, a ambalajelor de băuturi alcoolice sau răcoritoare de orice tip (pet-uri, doze/sticle de bere) și a resturilor alimentare și nealimentare – amendă între 500 și 1.500 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 2.000 de lei pentru cele juridice

– colectarea unor sume de bani, alimente sau alte bunuri materiale de către asociații, fundații sau persoane fizice pe raza municipiului Sebeș – amendă între 400 și 800 de lei pentru persoane fizice și între 800 și 2.000 de lei pentru cele juridice

– deținerea și creșterea câinilor de talie mare sau agresivi în apartamente situate în blocuri de locuințe sau în clădiri cu mai multe apartamente fără acordul scris al majorității proprietarilor/locatarilor sau asociațiilor de proprietari (de pe scară) – amendă între 600 și 1.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 2.000 de lei pentru cele juridice

– construirea de adăposturi pentru animale la mai puţin de 50 metri de ansamblurile de blocuri şi obiective sociale (şcoli, spitale, grădiniţe, parcuri) sau de clădiri reprezentative – amendă între 600 și 1.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 2.000 de lei pentru cele juridice

– scăldatul sau spălarea obiectelor/persoane (inclusive biciclete, covoare, cărucioare, etc), produselor, ambalajelor, materialelor de orice fel sau animale de companie în lac, canale de scurgere sau fantâni arteziene etc – amendă între 500 și 2.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 2.500 de lei pentru cele juridice

Prin acest nou proiect a regulamentului se urmărește clarificarea și remedierea acestor inadvertențe și clarificarea tuturor situațiilor care nu au reglementări privitor la desfășurarea activităților de curățenie, întreținere, păstrare a ordinii publice, inclusiv a măsurilor ce pot fi luate de agenții constatatori.

În cazul în care ca urmare a contravenției se produc pagube materiale, persoana responsabilă va achita pe lângă amendă și despăgubiri pentru daunele provocate, calculate conform tarifelor în vigoare la data constatării pagubei.

Constatarea și sancționarea contravențiilor stabilite prin prezentul Regulament, se face de către Primarul Municipiului Sebeș prin împuterniciți! acestuia din cadrul compartimentelor de specialitate cu atribuții de constatare și control conform competențelor precum și de către personal din cadrul Direcției Poliția Locală.

În cazul în care se constată că abaterea se repetă, cuantumul amenzii aplicate se va dubla, fară însă a depășii valoarea de 2.500 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Polițist lovit cu piciorul în cap într-o autospecială MAI de un bărbat aflat în stare de ebrietate: Amendă penală decisă în instanță în urma incidentului dintr-o comună din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițist lovit cu piciorul în cap într-o autospecială MAI de un bărbat aflat în stare de ebrietate: Amendă penală decisă în instanță în urma incidentului dintr-o comună din Alba Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, joi, 14 mai 2026, sentința într-un dosar de ultraj și distrugere, având ca inculpat un bărbat trimis în judecată pentru că […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ,,Va fi un fel de Arena Leilor”: 13 echipe de liceeni prezintă planurile de afaceri în semifinala județeană la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” 2026, la Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Va fi un fel de Arena Leilor”: 13 echipe de liceeni prezintă planurile de afaceri în semifinala județeană la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” 2026, la Alba Iulia Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala Alba a început joi, 14 mai 2026, de la ora 10:00, la Sala de Evenimente Primăria Alba Iulia, semifinala județeană […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Târgul Ofertelor Educaţionale la Alba Iulia: Peste 20 de companii importante din județ, 14 licee tehnologice şi 2 universităţi, participante la evenimentul ajuns la a V-a ediție

Bogdan Ilea

Publicat

în

Târgul Ofertelor Educaţionale la Alba Iulia: Peste 20 de companii importante din județ, 14 licee tehnologice şi 2 universităţi, participante la evenimentul ajuns la a V-a ediție  Târgul Ofertelor Educaţionale 2026 de la Alba Iulia, ajuns la a V-a ediție, își deschide porțile astăzi, 14 mai 2026, de la ora 10:00. Peste 20 de companii […]

Citește mai mult