Se modernizează „vechiul drum al Pianului”: Cât costă investiția aprobată în cadrul programului Anghel Saligny
Se modernizează „vechiul drum al Pianului”: Cât costă investiția aprobată în cadrul programului Anghel Saligny
Primul contract de finanțare, din cele 8 proiecte aprobate în cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny”, a fost semnat de Ion Dumitrel – Președintele Consiliului Județean Alba și are ca obiectiv modernizarea a 5,050 km din „vechiul drum al Pianului”.
Proiectul „Modernizare drum județean DJ 704A, DN7 – Pianu de Jos” are o valoare de 15,625 milioane lei și asigură asfaltarea acestuia, amenajarea drumurilor laterale și realizarea de podețe noi.
Implementarea acestui proiect, alături de noul Pod de la km 4+700 din Pianu, de pe drumul județean, finalizat anul acesta, este esențială pentru dezvoltarea zonei din punct de vedere economic și social.
Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș, a solicitat modernizarea acestei porțiuni de drum, preocupat fiind de dezvoltarea Municipiului Sebeș.
Licitația pentru executarea lucrărilor „Modernizare drum județean DJ 704A, DN7 – Pianu de Jos” urmează a fi demarată, iar lucrările vor începe în primăvara anului viitor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

