Actualitate

Se cere demisia ministrului ”anti-autostrăzi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Parlamentarii USR solicită demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Şova, acuzând că blochează proiectele mari de infrastructură ale României. Ei îl caracterizează pe Şova drept „un veritabil ministru anti-autostrăzi”, după ce acesta a declarat săptămâna trecută că multinaţionalele vor pleca atunci când în România vor fi autostrăzi.

Petrecerea Divorțaților

„Declaraţia ministrului Şova este o declaraţie halucinantă, venind din partea unui ministru al Transporturilor, care ar trebui să fie exact forţa care împinge proiectele de infrastructură şi de autostrăzi înainte. Avem un veritabil ministru anti-autostrăzi. (…) În celelalte proiecte nu a mişcat nimic, de când a venit am avut doar o serie de declaraţii băşcălioase. (…) Pentru PSD e ok să n-avem autostrăzi pentru că rămân salariile mici. Noi solicităm demisia, dar pentru că mă îndoiesc că are onoarea de a face acest gest, îi cerem demiterea. Au fost trei miniştri PSD până acum la Transporturi, care nu au reuşit să inaugureze decât 15 kilometri de autostradă, şi ăia terminaţi de Guvernul anterior. Toţi au fost slabi, dar domnul Şova este un dezastru veritabil”, a declarat luni deputatul USR Cătălin Drulă.

El îl acuză pe ministrul Şova că blochează proiectele mari de infrastructură ale României, respectiv autostrăzile Târgu Mureş – Iaşi, Comarnic – Braşov şi Sibiu – Piteşti şi a criticat şi anunţul acestuia conform căruia statul român se pregăteşte să renunţe la proiectul realizat împreună cu Banca Mondială pentru pregătirea documentaţiei autostrăzii Comarnic-Braşov.

La rândul său, deputatul Ionuţ Moşteanu a anunţat că USR a pregătit o moţiune simplă, textul urmând să fie trimis tuturor partidelor în cursul acestei zile.

„Am pregătit o moţiune simplă, am discutat cu partidele din opoziţie şi vom trimite în jurul prânzului textele pentru toate partidele. Credem că un astfel de ministru cu o astfel de atitudine vizavi de dezvoltarea infrastructurii nu are ce căuta în niciun Guvern şi sperăm ca zilele acestuia la cârmele ministerului să fie numărate”, a spus Moşteanu.

Deputatul USR Cătălin Drulă a redat vineri, pe pagina sa de Facebook, dialogul dintre ministrul Transporturilor, Lucian Şova, şi un deputat. Cel din urmă i-ar fi atras atenţia ministrului că România are nevoie urgentă de autostrăzi, pentru că altfel riscă să plece din ţară marile companii. Ministrul i-ar fi răspuns că marile companii vor pleca atunci când vor exista autostrăzi şi salrii mari.

„Logica PSD: dacă am avea autostrăzi, ar creşte salariile şi ar pleca multinaţionalele. Ministrul Şova i-a dat replica de mai jos, ieri, în Comisia de Transporturi, unui coleg deputat care afirmase că avem nevoie urgentă de autostrăzi şi că riscăm să plece marile companii (de ex. Dacia-Renault) dacă nu avem o infrastructură decentă: <<Este o reţea de autostrăzi minunată în Occident.

– De ce au venit multinaţionalele aici? Au venit că sunt salarii mici.

– Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari.

– Şi tot vor pleca. Către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici>>”, a scris Drulă pe Facebook.

Sursa News.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte 

Ioana Oprean

Publicat

în

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult