Ştirea zilei

SCUTUL PĂDURII în Alba: 258 de metri cubi de material lemnos, CONFISCAȚI de polițiști. Au fost aplicate 45 de amenzi

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu specialiştii silvici au continuat seria acţiunilor, cu efective suplimentare, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Într-o singură zi au fost făcute 34 de controale în teren şi pe drumurile publice. Poliţiştii au aplicat 45 de amenzi, au constatat 8 infracțiuni şi au confiscat 258 de metri cubi de material lemnos.

Petrecerea Divorțaților

La data de 28 ianuarie 2021, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Alba, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba și a ocoalelor silvice de stat și de regim.

Cu această ocazie, au fost făcute 34 de controale în teren și au fost verificate, în trafic, 125 de autovehicule.

Poliţiştii au aplicat, în total, 45 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.450 de lei, din care 24 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscate 258 de metri cubi de material lemnos.

Totodată, au constatat 8 infracțiuni, toate la Codul Silvic.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult