Școala Generală Micești, proiect amplu de reabilitare: Cum arată unitatea școlară la 6 luni de la discuțiile despre viitoarele investiții
Viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Voicu a postat pe pagina sa de socializare un mesaj referitor la evoluția reabilitării Școlii din Micești, dar și câteva imagini care arată starea actuală a lucrărilor de renovare.
„În 3 februarie, discutam cu părinții și cadrele didactice de la Școala din Micești despre ce intervenții trebuie să facem la această unitate de învățământ. Astăzi, curtea și-a schimbat înfățișarea, clădirea capătă un nou aspect prin refacerea fațadelor și acoperișului și urmează terenul de sport. Pentru interioare, până la finalul anului vom finaliza proiectul de intervenție, iar în vacanța de vară viitoare vom reface și toate sălile de clasă. Este un proiect amplu, pe care l-am început așa cum am promis și pe care-l voi duce la bun sfârșit!”, a anunțat Paul Voicu, viceprimarul cu atribuții de primar.
Reamintim că Școala Generală Micești se află în proiectul reabilitare a trei școli din municipiu, „Lucrări de reparații curente la unitățile de învățământ din municipiul Alba Iulia pe loturii”, în valoare de 900.780 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
