Actualitate

Schimbare majoră în învăţământ pentru următorii 20 de ani. Guvernul va decide viitorul copiilor

Dragoş Suciu

Publicat

în

Copiii ar putea începe învăţământul de la vârsta de 5 ani. Anunţul a fost făcut în această dimineaţă de premierul Victor Ponta, la o dezbatere în educaţie: „Pe mine aproape că m-a convins domnul ministru Pricopie, pentru că fata mea are 6 ani”, a spus Ponta.

Petrecerea Divorțaților

Intrarea în grădiniţă sau la şcoală începând cu vârsta de 5 ani ar putea deveni obligatorie în România. Propunerea vine de la ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi a fost asumată astăzi şi de premierul Victor Ponta care a anunţat că doreşte o dezbatere pe această temă.

„Cred că cu toţii trebuie să ne gândim bine când îi ducem la şcoală pe copii. Propunerea şi sistemul care se imune la nivel european şi mondial merge spre vârsta de 5 ani de la care un sistem instituţionalizat – grădiniţă, un tip de şcoală – devine obligatoriu. Or, pentru noi, ştiu câte dezbateri a generat clasa pregătitoare. În momentul în care vorbim de acest sistem de la 5 ani, n-aş vrea să îl introducă Guvernul că aşa se face în alte părţi. Aş vrea ca oamenii să îl cunoască, să ştie şi să vedem dacă ce se întâmplă pe plan mondial e soluţia bună şi corectă”, a spus Ponta, citat de gandul.info.

Premierul admite că în proporţie foarte mare susţine din start această idee. „Pe mine aproape că m-a convins domnul ministru Pricopie, pentru că fata mea are 6 ani, deci nu mai sunt direct vizat”, a adăugat Ponta.

Noul sistem ar urma, potrivit lui Victor Ponta să fie „aplicat în următorii 20 de ani”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult