Ştirea zilei

Scene de groază în Munții Orăștiei din județul Hunedoara. Un mort și doi răniți în urma unei descărcări electrice

Ioana Oprean

Publicat

în

Furtuna din această seară semnalată în județul Hunedoara, în zona Sarmizegetusa Regia din Munții Orăștiei, s-a lăsat cu un bilanț tragic. Trei persoane au fost lovite de un fulger, iar pentru una dintre victime, unul dintre agenții de pază ai monumentului, nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat după efectuarea manevrelor de resuscitare.

Un bărbat a murit, iar doi soţi, aflaţi în vizită în Sarmizegetusa Regia, au suferit traumatisme în urma descărcărilor electrice produse în zona cetăţii dacice din Munţii Orăştiei. Pompierii militari ai Detaşamentului Orăştie, specializaţi în acordarea primului ajutor, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean au acţionat pentru salvarea victimelor, doi soţi din Pogoanele, judeţul Buzău.

Cei doi soţi, ce prezentau semne ale descărcării electrice, au primit îngrijiri medicale din partea pompierilor şi a medicilor SAJ şi au fost duşi conştienţi şi cooperanţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Orăştie. Din păcate, pentru a treia victimă nu s-a mai putut interveni pentru salvarea vieţii.

Bărbatul decedat, de 47 de ani din comună Bucium, făcea parte din dispozitivul de pază al sitului arheologic Sarmisegetusa Regia, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Centrul judeţului Hunedoara s-a aflat sub incidenţa unui cod galben de vreme rea caracterizat de averse, ce au atins 25 de litri pe metru pătrat, grindină şi descărcări electrice.

Sarmizegetusa Regia este cel mai important obiectiv turistic aflat pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului–Cioclovina. Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu, considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“.

În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Aici au fost descoperite în ultimii ani mai multe tezaure de bijuterii şi monede antice de aur şi argint, multe dintre obiecte fiind considerate unice.

Printre cele mai preţioase piese găsite în situl UNESCO sunt mai multe brăţări spiralice din aur masiv, cu greutatea între 500 de grame şi un kilogram şi jumătate, dintre care 13 se află la Muzeul Naţional de Istorie al României. Cea mai mare parte din zona Sarmizegetusei Regia nu a fost cercetată sistematic până în prezent.

sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29.  „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult