Curier Județean

SCANDALUL gunoiului din Alba Iulia: USR-PLUS condamnă neimplicarea viceprimarului Marius Filimon. „Privește cum toate oalele se sparg în capul unei persoane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ne bucură faptul că suntem colegi de coaliție și de majoritate în Consiliul Local Alba Iulia, cu cei din PNL. De fapt, credem că pe ei îi bucură mult mai mult. Iar asta se vede din atitudinea din ultimele săptămâni…

Petrecerea Divorțaților

La momentul în care am bătut palma cu ei, pentru un Consiliu Local solid și ferm, ne-am făcut speranțe că Marius Filimon, omul de încredere al președintelui Consiliului județean, va avea cu adevărat un sprijin real din partea acestuia. Mai știți reclama aia la mașinile nemțești, în care șeful biroului ”Reclamații” se juca mereu cu avioane pentru că, de bune ce erau, nu existau plângeri?

Nu-i cazul la Alba Iulia, dragi colegi de alianță!!! Pentru cei care nu și-au dat seama, la rampa de deșeuri de la Galda nu e timp de jucat cu avioane. Acolo lucrurile încep să aibă un miros greu, miros care se simte și la Alba Iulia… Și nu la figurat! Se simte chiar și din biroul viceprimarului care are în fișa postului și problema salubrizării, dar de câteva zile privește, aproape contemplativ, cum chiar toate oalele se sparg în capul unei alte persoane. Este și foarte comod ca primarul să fie mereu de vină pentru orice, chiar și pentru ceea ce alții nu au făcut bine și la timp.

Cum de nu se întreabă nimeni de ce marele Centru de Management Integrat al Deșeurilor de la Galda de Jos merge cu frâna de mână trasă și unele utilaje s-au blocat undeva în timp? Sau când vor mai primi albaiulienii cei 4 milioane de lei, bugetul promis de CJ Alba? Sau când se va construi parcarea supraetajată de lângă Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia? Sau când se va termina cu manipularea, minciuna și pisica moartă? Sau când își va asuma fiecare partea sa de vină, dintr-o mare vină a tuturor?

Dragii noștri colegi din coaliția de guvernare și de majoritate în Consiliul Local: oare putem face, cu adevărat, o alianță corectă sau toate oalele se vor sparge, în acești 4 ani, în capul primarului USR? Vă mulțumim pentru faptul că ne-ați oferit “șansa” ca un oraș întreg să îl atace exclusiv pe primar pentru situația gunoiului din oraș, iar adevăratul responsabil pentru situație, Consiliul Județean, nu scoate nici un cuvânt legat de această problemă. Nici prin șeful cel mare, dar nici prin toate mâinile lui stângi sau mai puțin stângi…

Biroul de presă al USR-PLUS Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult