Scandalul benzinei

De circa două săptămâni, aproape în toată ţara, în marile oraşe îndeosebi, proprietarii de maşini, numeroşi taximetrişti şi conducători auto au început să protesteze împotriva creşterii alarmante a preţului la pompă al benzinei şi motorinei. Cea mai la îndemână formă de protest la care au apelat aceştia este blocarea unor staţii PECO, boicotându-le astfel în a-şi desface produsele, prin  aşezarea la coadă a zeci, chiar sute de maşini, ai căror proprietari cumpără apoi cantităţi infime de benzină sau motorină cu monezi de 5, 10 sau 50 de bani. La prima vedere,  protestul acestora pare    justificat. Dincolo de calculele legate de taxe şi evoluţia cursului valutar, adevărul este că în ultimii doi ani preţul benzinei a crescut în România cu peste 40 la sută, dacă este să îl raportăm la  mijlocul anului 2008, atunci când barilul de petrol  pe piaţa internaţională costa aproape 150 de dolari. În acelaşi timp, salariile românilor au rămas practic la acelaşi nivel, iar în aceste condiţii desigur protestul pare justificat. Însă de atunci s-au schimbat multe lucruri. Astfel, în 2008, între preţul maxim şi cel minim al benzinei a fost o diferenţă de 32 la sută. Dacă este să ne uităm la americani, în momentul de vârf, în 2008,  când barilul de petrol costa 147 de dolari, preţul unui galon de benzină (3,78 litri) era de 4,12 dolari. La sfârşitul anului 2008 însă preţul unui galon de benzină era deja de 1,6 dolari, cu 61 la sută mai puţin. În prezent, preţul pe galon este de 3,1 dolari, dublu faţă de sfârşitul anului 2008, însă cu 24 la sută mai mic  faţă de cel maxim. După cum se poate observa, fluctuaţia preţului benzinei în SUA este mult mai mare decât la noi, motivul principal fiind, potrivit analiştilor, ponderea taxelor. Astfel, în timp ce, în România, 50 la sută din preţul la pompă reprezintă taxe, în SUA, ponderea taxelor este în medie de doar 13 la sută. Iar cu cât  ponderea taxelor este mai mică, cu atât preţul la pompă al carburanţilor este mai sensibil la cotaţiile la nivel internaţional. Diferenţa este însă în modul de abordare a acestei probleme. Astfel, în timp ce  în Europa se taxează masiv carburanţii (iar România trebuie desigur să se alinieze regulilor UE), americanii păstrează combustibilii la un preţ cât mai mic, pentru a putea susţine dezvoltarea economică. Aşa se face că, la noi, pe această gândire de tip UE, acciza la benzină a crescut cu 40 la sută în ultimii doi ani, iar majorarea TVA din vara anului trecut a mai adăugat încă 4,2 la sută la preţul final. În cifre absolute, în cazul benzinei fără plumb, acciza a crescut de la 1,4 lei/litru în 2008, la 2 lei/litru în 2011, iar creşterea TVA a mai adăugat aproximativ 0,2 lei din vară, astfel că preţul a ajuns acum la 4,9-5 lei/litru.
Problema  care se pune acum în România are o cauză mai veche, ea fiind legată de neperformanţa economică a ţării din ultimii 20 de ani. Aşa se face că la noi preţul benzinei este raportat la un salariu mediu de 300-400 de euro, în timp ce numai la vecinii noştri, şi ei membrii ai UE – Polonia, Cehia sau Ungaria este raportat la un salariu mediu cuprins între 1000 şi 1500 de euro. În domeniul resurselor naturale, în cazul de faţă ţiţeiul, respectiv benzina şi motorina, statul român pune taxe foarte mari acolo unde nu ar trebui şi scapă netaxate sau taxează la un preţ de nimic acolo unde de fapt s-ar putea mai mult. Pe lângă faptul că ne-am înstrăinat pe nimic rezervele de petrol şi gaze naturale (vezi vânzarea Petrom şi concesionarea pe termen lung a rezervelor de gaze naturale) şi taxăm preţul la pompă al combustibilor cu 50 la sută,  în timp ce redevenţele pe care statul român ar trebui să le încaseze sunt mult mai mici faţă de cele încasate de alte state europene. Astfel, practic, statul român pierde de trei ori: prin redevenţa încasată foarte scăzută, deşi este pe locul  trei la producţia de ţiţei în Europa, prin preţul foarte mare al combustibilor, care sugrumă astfel dezvoltarea economică a ţării, dar şi prin externalizarea profiturilor, deoarece cele mai mari companii  ce activează în domeniu sunt străine (austriece, ungureşti, ruseşti sau germane). În cazul de faţă, Guvernul pentru a-i ajuta într-adevăr pe transportatori, ar trebui cel puţin să scadă acciza pe combustibili sau să procedeze precum Slovenia şi Ungaria, respectiv să dea înapoi transportatorilor contravaloarea accizei şi taxei pe valoarea adăugată pentru carburanţi.
Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI