Sport

Sasa Cadjo a părăsit CSU Alba Iulia! Baschetbalista din Serbia a semnat cu Canik Belediyesi (Turcia)

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia 10Baschetbalista Sasa Cadjo, una dintre cele mai utile echipiere ale CSU Alba Iulia în ediţia trecută nu va continuat sub comanda lui Miroslav Popov şi în campionatul viitor, jucătoarea preferând o ofertă excelentă venită din Turcia, de la echipa Canik Belediyesi, clasată pe poziţia a 10-a în stagiunea 2013-2014.

Petrecerea Divorțaților

„Sincer, este jucătoarea pe care o regretăm cel mai mult. Sasa a fost un model de comportament, o profesionistă din toate punctele de vedere. Merită acest transfer şi trebuie să recunoaştem că nu puteam emite pretenţii în plan financiar în faţa unei echipe din Turcia. Nu putem să ne comparăm cu forţa lor financiară”, a explicat Bogdan Duma, preşedintele CSU Alba Iulia.

Componentă a naţionalei Serbiei, baschetbalista în vârstă de 25 de ani a avut şansa semnării unui contract superior financiar în condiţiile în care participă cu echipa din ţara natală la a 17-a ediţie a Campionatul Mondial din Turcia, din perioada 27 septembrie – 5 octombrie, în plus şi-a urmat şi prietenul, baschetbalist care şi el va juca în „ţara semilunei”.

*Bogdan Duma: ”Nu puteam emite pretenţii”

Sportiva care evoluează pe postul doi s-a remarcat stagiunea precedentă în Cetatea Marii Uniri, fiind apreciată drept cea mai bună jucătoare aflată sub comanda lui Miroslav Popov. Îndrăgită de toată lumea pentru modul modest şi profesionist cu care s-a comportat pe parchet şi în afara terenului, Sasa a avut la CSU o medie de 13,8 puncte/ joc (a 10-a în topul intern al marcatoarelor din Liga Naţională) fiind de asemenea prima poziţionată dintre studente la capitolul eficienţă (poziţia a 11-a la general, cu un total de 463).

Prezentă anul trecut la Campionatul European unde a terminat pe locul al 4-lea cu Serbia, Cadjo a fost dorită insistent la CSU şi în campionatul viitor, însă baschetbalista s-a găsit în faţa unei oportunităţi majore, de a avea oferte considerabil sporite din alte campionate puternice.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0  (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]

Citește mai mult

Sport

Foto-video | CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), în derby „de Alba”! Liderul, revanșă și a noua victorie consecutivă!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), în derby „de Alba”! Liderul, revanșă și a noua victorie consecutivă în Seria 7! Liderul CSM Unirea Alba Iulia s-a impus, în derby „de Alba”, cu CIL Blaj, pe „Cetate”, scor 2-1 (0-0), primul gol al „pedepsitului” Cl. Bălan (63), revenit după mai bine de două […]

Citește mai mult

Sport

Viitorul Arad – CS Universitar Alba Iulia 1-2 (0-2) | Universitarii, ce lovitură!!! Al doilea succes consecutiv sub comanda lui Manea

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Arad – CS Universitar Alba Iulia 1-2 (0-2)! Universitarii, ce lovitură!!! Al doilea succes consecutiv sub comanda lui Manea CS Universitar Alba Iulia a dat lovitura la Cermei, 2-1 (2-0) cu Viitorul Arad, a doua victorie consecutivă sub comanda lui Mihai Manea! Citește și: CSU Alba Iulia – Viitorul Arad 0-1 (0-0) | Studenții, eșec din […]

Citește mai mult