Ştirea zilei

UPDATE: Șapte persoane înzăpezite pe Transalpina, salvate după o intervenție care a durat șase ore

Bogdan Presecan

Publicat

în

transalpina iarnaȘapte adulți, printre care și un minor, au rămas înzăpeziți joi, cu mașinile de teren, pe o porțiune de drum închis circulației de pe Transalpina (DN67 C), respectiv în Pasul Tărtărău din Munții Șureanu.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit Jandarmeriei Alba, turiștii încercau să ajungă de la Jina la Sibiu via Obârșia Lotrului.

Accesul autovehiculelor pe acest drum este interzis pe perioada  iernii.

Un echipaj formai din patru jandarmi montani intervine acum pentru salvarea turiștilor.

Jandarmii au fost sesizați la 0ra 15.00 prin apelul de urgență 112, iar la 15.05 echipajul a plecat înspre locul incidentului.

UPDATE IPJ Alba: Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat că cei 3 conducători auto au  ignorat indicatoarele rutiere de informare cu sectorul de drum închis circulației publice pe care este inscripționat faptul ca din data de 15 noiembrie, DN67C, este închis circulației publice, continuându-şi drumul spre judeţul Vâlcea. Cei 3 conducători auto au fost sancţionaţi contravențional, în conformitate cu prevederile art. 101 al. 3 pct. b din OUG 195/2002 , iar ca măsură complementară  le-au fost reţinute permisele de conducere, în vederea suspendării, pe o perioadă de 60 de zile.

UPDATE ora 21.30: În urma intervenției echipajelor de jandarmi montani și salvamontiști, care a durat în total circa șase ore, cele șapte persoane – 3 barbaţi, 3 femei şi un copil, rămase înzăpezite au fost salvate și aduse cu tot cu mașini la Barajul Oașa, de unde drumul este practicabil. Două dintre cele trei maşini se aflau la aproximativ 20 de km de cabana Oaşa, iar a treia la 2 km distanță de primele. Zăpada pe carosabil măsăară în zonă  aproape 50.

Aventurierii au făcut primul popas la Postul de Poliţie Şugag unde au fost identificați. Șoferii au fost amendați contravențional pentru că nu au respectat interdicția privind circulația rutieră pe acel drum.

În urmă cu două săptămâni un autocar cu 20 de persoane şi un autoturism au rămas blocate pe DN 67C din aceleaşi motive.

UPDATE: Salvamontiștii CJ ALBA si jandarmii montani, cantonaţi la Şugag au acţionat cu 3 mașini de teren, pentru deblocarea grupului de turiști din Pitești.

„Până la blocare, acești inconştienţi au ignorat trei semne de „DRUM ÎNCHIS”! Datoria oamenilor noștri şi a jandarmilor montani este să-i scoată din nămeți pe turiștii cu capul in nori, atribuțiile pe acest sector de drum revenind exclusiv CNADR, fiind vorba de un drum naţional  închis. Aștept ca poliția să îi lase fără carnet pe șoferii inconştienţi. Grav este faptul că dacă Doamne fereşte ar interveni un accident pe pârtia de la Şureanu, în zona noastră de competenţa, nu am avea ce face pentru că echipajele de salvamontişti şi jandarmi montani trebuie să acţioneze îm alte zone închise!”, a precizat pe pagina personală de Facebook, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman.

Foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate

Ioana Oprean

Publicat

în

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult