Sâmbătă, sub Drăgana, CSO Cugir – Sticla Arieșul Turda | Probleme majore de efectiv pentru lider, înaintea celui de-al 6-lea val
CSO Cugir merge ceas în această toamnă, formația de sub Drăgana realizând 5 victorii din tot atâtea jocuri disputate în Seria a 9-a al cărei lider este cu maximum de puncte (la trei “lungimi” de Unirea Dej) și un golaveraj remarcabil (18-4). Însă jocul de sâmbătă, de la ora 15.00, de pe “Arena Cugir”, contra Sticlei
Arieșul Turda (locul 5, cu 6 puncte), are un grad sporit de dificultate din pricina problemelor ce au macinat efectivul primei clasate.
“Este foarte greu în acest moment, dar încercăm să ne adunăm și să trecem cu bine și peste acest meci. Nu ne este teamă de niciun adversar, dar din păcate, trebuie să așteptăm rezultatele testelor pentru a vedea ce formulă putem alinia în aceste condiții”, a precizat ieri Lucian Itu, antrenorul jucător al Cugirului.
*Patru reveniri și patru absențe
Astfel, CSO Cugir a fost aproape de situația altor două conjudețene, Industria Galda – înaintea meciului cu Sticla Turda și Unirea Alba Iulia – la duelul cu Unirea Ungheni, să traverseze o veritabilă criză de efectiv, doar 16 jucători fiind valizi în cursul zilei de joi
A revenit Casian, însă au fost depistați infectați mijlocașii Boldea și Cocan, în suspans fiind și rezultatele ultimelor testări. În cele din urmă, au apărut veștile bune, întrucât Toilă, M. Lupu, P. Păcurar și Donzelii sunt apți de meci întrucât au fost testați negativ. Pe lista celor care sunt în imposibilitatea de a juca, din pricina problemelor cu COVID-19 (pozitivi), se regăsesc Dohotariu, R. Voicu, Boldea și Cocan, pe lângă Șuteu (absent din pcicina unui deces în familie).
Turdenii au stat în etapa precedentă întrucât CS Hunedoara a avut numeroase cazuri de jucători infectați (s-a amânat meciul), trupa lui Costică Olariu realizând toate punctele stagionale în Alba (2-0 la Ocna Mureș și 3-1 la Galda de Jos).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]