Sâmbătă, ora 18.00, Industria Galda – Unirea Alba Iulia | Derby “de Alba” cu miză evitarea retrogradării!
Sâmbătă, la ora 18.00, se dispută penultimul derby “de Alba” al sezonului, între Industria Galda de Jos și
Unirea Alba Iulia, echipe ce la evitarea retrogradării în acest final încins de sezon, meci contând pentru etapa a 28-a a eșalonului terț.
Mai sunt trei runde de disputat, iar cele două “albaneze” se află în bătălie directă, dar și cu cele două reprezentante ale Hunedoarei pentru a scăpa de locul 13, ultimul retrogradabil din Seria a 4-a. În acest moment, Industria este pe locul 10 (35 de puncte), urmată de Unirea Alba Iulia (34), CS Hunedoara (33) și LPS Cetate Deva (32).
Industria Galda de Jos a reușit o victorie mare (a treia consecutivă în deplasare) în Banat, împotriva unei contracandidate la evitarea retrogradării, Millenium Giarmata, scor 3-1 (1-1), goluri înscrise de Rosemblum (45+1, penalty), respectiv Cioară (44 și 51) – golgheterul ajuns la 22 de goluri (aproape jumătate din totalul propriei echipe), Adam (90). “Acum avem nevoie de liniște mentală să ne refacem pentru meciul de cu Unirea Alba Iulia. Ne vor lipsi jucători esențiali sâmbătă, dar trebuie să ne mobilizăm pentru că mai avem nevoie de puncte să ne îndeplinim obiectivul”, a transmis Paul Ciucă. Sâmbătă vor absenta Frențiu și R. Trif – suspendați, probleme medicale având Circov .
Și practic duelul de mâine al echipelor din Alba reprezintă o finală pentru supraviețuire în cazul celor două combatante, deloc liniștite, victoria însemnând enorm în contextul bătăliei din subsol, deși nicio remiză nu este de neglijat în contextul calculelor din zona fierbinte.
“În general derby-urile județene sunt dispute pe muchie de cuțit, și cu atât mai mult acum când apare și presiunea punctelor puse-n joc. Știm ce avem de făcut, ce trebuie să jucăm și sperăm să ne atingem obiectivul. Din punctul meu de vedere, este important să câștigăm, dar mult mai important va fi să nu pierdem”, a menționat Adrian Bicheși. Potopea este incert (răcit), vor absenta Scrob și Cr. Păcurar, dar vor reveni Fetița și Tat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]