Sâmbătă, ora 15.00, Sănătatea Cluj – Metalurgistul Cugir | „Roș-albaștrii” nu-și permit noi pași greșiți
Metalurgistul Cugir are meci în fieful „virușilor verzi”, mâine de la ora 15.00, partidă contând pentru etapa a 17-a a Ligii 3, cele două combatante venind după eșecuri în prima rundă din acest an.
*Sănătatea Cluj (locul 9, 11 puncte) – Metalurgistul Cugir (locul doi, 28 de puncte), în tur 1-2 (mâine). La a doua deplasare consecutivă pe Someș, de data aceasta pe „Clujeana”, “roș-albaștrii” nu-și permit să plece fără puncte, mai ales că vin după eșecul nescontat cu Viitorul (0-2), iar situația la vârf este complicată.
“Virușii verzi” au cedat la limită în “orașul viorilor” (1-2), dar au o serie incredibilă de rezultate negative, acel 7-3 cu CS Ocna Mureș din decembrie fiind singura “bilă albă” dintr-o serie de 12 jocuri fără succes (au mai reușit alte două remize).
“Trebuie să adunăm puncte, nu ne mai permitem să ratăm o nouă întâlnire”, a precizat Lucian Itu, care nu contează pe Șaucă – suspendat și Haj – accidentat.
La precedentele dispute directe din deplasare, cugirenii au învins în două rânduri, în 2021, 1-0 (aprilie) și 7-1 (octombrie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei a 12-a din SuperLiga de către LPF În SuperLiga, în runda a 12-a, în disputa de pe „Cluj Arena”, duelul reprezentanților Albei, „U” Cluj a remizat cu FC Argeș, scor 2-2, după o partidă spectaculoasă (0-1, 2-1, 2-2). Abrudeanul Ovidiu Bic (12 meciuri, 1020 de minute) a fost integralist […]
Decesul fulgerător al fostului portar Florin Cotora. CSM Unirea Alba Iulia: „Ne despărțim cu tristețe de un om care a pus umărul la construirea unei generații de neuitat”
Decesul fulgerător al fostului portar Florin Cotora. CSM Unirea Alba Iulia: „Ne despărțim cu tristețe de un om care a pus umărul la construirea unei generații de neuitat” Clubul CSM Unirea Alba Iulia a transmis, marți, 20 octombrie 2026 un mesaj emoționant după vestea dispariției fulgerătoare a fostului portar Florin Cotora. Sâmbătă, 24 octombrie, pe […]
Blănaru (CIL Blaj), golgheterul Seriei 7 din Liga 3! În topul marcatorilor, Ayeni (CSM Unirea Alba Iulia) și albaiulianul Andrei Roșu (CSM Deva), cu câte 6 reușite
Ștefan Blănaru (CIL Blaj), golgheterul Seriei 7 din Liga 3! În topul marcatorilor, Ayeni (CSM Unirea Alba Iulia) și albaiulianul Andrei Roșu (CSM Deva), cu câte 6 reușite Experimentatul Ștefan Blănaru este în continuare principalul marcator al Seriei 7 din Liga 3. Vârful formației CIL Blaj, ocupanta locului secund în ierarhie, are 7 reușite în […]
